Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Oamenii întîmpină cu flori și lumini Anul Nou Chinezesc

31 ian. 2022,, 16:44   Externe
1333 0

Mai sînt cîteva ore pînă cînd China şi alte state din estul Asiei vor sărbători trecerea în noul an, care începe marți sub semnul Tigrului.

Oamenii fac ultimele pregătiri înainte de sărbătoare, iar oraşele sînt împodobite festiv, transmite Noi.md cu referire la Protv.ro.

În China şi Taiwan, trecerea în noul an Lunar este marcată de festivalul Primăverii.

Aceasta este una dintre cele mai mari piețe de flori din centrul capitalei taiwaneze Taipei. Cu cîteva ore înainte de Noul An Chinezesc, e plină de oameni veniți să cumpere flori pentru cei dragi sau pentru acasă. Florile sînt unul dintre cadourile preferate cu ocazia trecerii în noul an, al Tigrului de Apă.

Mr. Lee: ”Cu siguranță pandemia a afectat vînzările un pic. Dar oamenii încă iubesc florile, așa că ies din casă și vin să cumpere flori. Prețurile sînt mai mici anul acesta pentru că am avut o producție foarte bună și nu putem exporta unele lucruri. E cea mai mare problemă pe care o avem anul acesta, în rest totul e în regulă. Afacerile nu sînt chiar atît de afectate”.


Și clienții sînt încîntați că pot să-și decoreze locuințele cu flori proaspete, așa că nu-s puțini cei care au venit la cumpărături în ceasul al 12-lea.

Orașul Xi’an, închis recent din cauza unui focar, a fost iluminat festiv

Mr. Lin: ”Cumpăr flori ca să creez o atmosferă fericită acasă. Florile mă fac fericit și, atunci cînd le duc acasă, aduc cu ele mai multă vitalitate. Piața aceasta este deschisă pînă la 5 seara. S-a deschis încă de acum zece zile”.

Pregătiri pentru trecerea în noul an au loc și în orașul Xi’an din China, pînă în urmă cu o săptămînă închis complet din cauza unui focar de coronavirus.

Duminică seară, aici a fost aprins iluminatul festiv, care cuprinde nu mai puțin de 37 de scene răspîndite în toate colțurile orașului.

Printre elementele principale sînt obiceiurile tradiționale de Anul Nou Lunar, poezia și Olimpiada de Iarnă de la Beijing, care va începe pe 4 februarie.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?