Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

O nouă criză economică mondială. Avertismentele unui șef al BCE

4 sep. 2018,, 21:02   Externe
4106 0

Fostul șef al Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet, a declarat într-un interviu că în acest moment întregul sistem financiar mondial este la fel de vulnerabil cum era în 2008, atunci cînd a izbucnit criza financiară mondială.

Potrivit șefului BCE, această situație se datorează unui număr prea mare de datorii care au făcut ca sistemul financiar mondial să fie la fel de vulnerabil cum era în urmă cu zece ani, în luna septembrie 2008, cînd s-a prăbuşit banca americană Lehman Brothers.

„Există în prezent un acord că gradul excesiv de îndatorare în economiile avansate a fost un factor esenţial în declanşarea crizei financiare mondiale din anii 2007 şi 2008”, a declarat Jean-Claude Trichet, într-un interviu pentru AFP.

„Creşterea gradului de îndatorare în ţările avansate, în special în sectorul privat, a încetinit, însă această încetinire a fost compensată de o accelerare a creşterii datoriilor ţărilor emergente. Aceasta face ca întregul sistem financiar mondial să fie cel puţin la fel de vulnerabil cum era în 2008”, a spus Trichet, cel care a condus BCE între 2003 şi 2011.

Francezul a dezvăluit că semnalele cu privire la iminenţa unei crize au fost detectate în avans. 'Adevăratul început al crizei financiare care urma să lovească lumea l-am simţit în dimineaţa zilei de 9 august 2007, cînd ne-am confruntat cu o întrerupere totală a funcţionării pieţei monetare din zona euro”, a evocat Trichet.


Mai multe semnale evidenţiau fragilitate pieţei ipotecare americane însă în vara lui 2007 evenimentele s-au precipitat şi au apărut primele falimente în SUA. La finele lunii iulie, bursele mondiale erau pe roşu, iar contagiunea a ajuns în Europa, Germania fiind nevoită să intervină de urgenţă în sprijinul băncii IKB cu un plan de pestre trei miliarde de euro. La data de 9 august 2007, grupul bancar francez BNP Paribas a îngheţat trei din fondurile sale de investiţii în SUA, care au pierdut 400 milioane de euro în cîteva zile. Panica s-a extins iar piaţa monetară a secat brusc.

„Situaţia era fără precedent după cel de al doilea război mondial: nu mai era nicio activitate normală, nicio tranzacţie între bănci…Atunci împreună cu colegii meu am luat decizia de a oferi toată lichiditatea cerută de instituţiile financiare, fără limite”, a spus Trichet.

Astfel la data de 9 august 2007 un număr de aproximativ 50 de bănci din zona euro au cerut, şi au obţinut, de la BCE lichidităţi în valoare de 95 miliarde euro pentru a face faţă obligaţiilor lor. Însă în loc să se calmeze, situaţia de pe piaţă a continuat să se degradeze astfel că la data de 15 septembrie 2008, banca americană Lehman Brothers s-a declarat în faliment, cee ce a constituit detonatorul crizei mondiale.

Tot mai mulți economiști susțin că ne îndreptăm către o nouă criză economică, după ce nivelul global al datoriilor a atins un nou record în al treilea trimestru al anului trecut, urcînd pînă la valoarea de 233 trilioane dolari, potrivit unui raport realizat de Institute of International Finance (IIF)

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?