X 
Transnistria stiri: 1813

O grevă de 24 de ore va perturba transportul dintr-o țară UE

13 oct. 09:30   Externe
2915 0

O grevă de 24 de ore va perturba transporturile din Grecia. Va fi perturbat transportul public, dar și trenurile și transportul maritim.

Greva va începe în 14 octombrie și va fi valabilă de la ora 00:00 pînă la 23:59. În Atena, vor funcționa cu program redus serviciile de metrou, tramvai, și tren electric, între orele 09:00 și 17:00.

De asemenea, nu se cunoaște încă programul de funcționare pentru serviciile de autobuz și troleibuz din capitala Greciei.

La grevă s-au alăturat mai multe sindicate din domeniul transporturilor, precum și Federația Panelenică a Lucrătorilor Feroviari (POS), ceea ce înseamnă că orarele trenurilor la nivel național vor suferi modificări, inclusiv cele ale trenurilor suburbane, Proastiakos, notează Noi.md cu referire la mediafax.ro.

Potrivit publicației elene, compania de transport Hellenic Train ar putea confirma anularea curselor, cu posibile servicii limitate asigurate de personalul de urgență.


La grevă participă și trei sindicate din sectorul transportului maritim: PEMEN, PENEN și PEPRN.

Cursele de feribot vor fi perturbate, dar și transportul de croazieră. Plecările navelor din portul Pireu, Lavrio și Rafina vor suferi modificări. Circulația navelor de croazieră, a navelor comerciale, dar și a petrolierelor va fi perturbată, întrucît ele au nevoie de remorchere pentru a intra sau a ieși din port.

În ceea ce privește programul specific de transport pentru marți, 14 octombrie, sindicatele care participă la grevă vor furniza informații cu privire la program.

3
0
0
3
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Intenția autorităților de a prelua controlul asupra rețelelor sociale este:
Trădările uniriiSemeniuc Tudor
Timpul se transformă în basm...Катрук Валерий