Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

O fostă consilieră a administraţiei Trump face dezvăluiri din sala de criză

13 aug. 2018,, 22:01   Externe
2862 0

Omarosa Maginault Newman, o fostă consilieră a preşedintelui american Donald Trump, a făcut noi dezvăluiri despre perioada petrecută la Casa Albă, de această dată difuzînd o înregistrare audio realizată în secret în momentul demiterii ei.

Preşedinţia SUA denunţă o „lipsă de caracter“.

Duminică, la aproape şapte luni după concedierea de la Casa Albă şi cu două zile înainte de publicarea unei cărţi despre perioada petrecută în preajma lui Donald Trump, Omarosa Manigault Newman a dat publicităţii o înregistrare audio a unei discuţii purtate în decembrie 2017 cu şeful de cabinet John F. Kelly. În înregistrare, Kelly este auzit motivînd demiterea ei de „probleme importante de integritate“. „Cred că este important să înţelegeţi că dacă ne vom despărţi amical, atunci vom putea toţi să fim, ştiţi… Dumneavoastră vă veţi putea uita la timpul petrecut la Casa Albă ca la un an în serviciul naţiunii şi veţi putea continua pe viitor fără nicio dificultate legată de reputaţie“, îi transmite el lui Omarosa în Situation Room, camera de gestionare a situaţiilor de criză.

Este o încăpere ultrasecurizată din subsolul Casei Albe în care aparatele electronice sînt interzise. „M-am protejat pentru că este o Casă Albă în care toată lumea minte. Preşedintele minte poporul american, (purtătoarea de cuvînt, n. red.) Sarah Sanders vine în faţa ţării şi minte zilnic. Trebuie să te protejezi singur, altfel rişti să primeşti 17 lovituri de cuţit în spate“, şi-a justificat ea, la NBC, decizia de a înregistra discuţia şi de a o face publică. Mai mult, fosta angajată de la Casa Albă susţine că are şi alte înregistrări.

„Însăşi ideea că un membru al personalului poate recurge la un aparat de înregistrare în sala de criză demonstrează un dispreţ flagrant pentru securitatea noastră naţională. Şi să te lauzi la televiziunea naţională dovedeşte lipsa de caracter şi de integritate a acestei foste angajate nemulţumite“, a reacţionat Sarah Sanders într-un comunicat.


În vîrstă de 44 de ani, Omarosa Manigault Newman s-a aflat în repetate rînduri alături de Donald Trump. Ea a participat la emisiunile „The Apprentice“ (2004) şi „The Celebrity Apprentice“, moderate cîndva de actualul preşedinte american. De asemenea, a fost implicată în campania electorală a lui Trump, a făcut parte din echipa sa de tranziţie şi a lucrat timp de un an la Casa Albă ca responsabilă de relaţiile cu comunitatea afro-americană. Ea va publica marţi cartea „Unhinged: An Insider Account of the Trump White House“. Potrivit ei, Trump este „rasist“ şi „suferă de declin pe plan mental“. „Îi este dificil să proceseze informaţii complexe“ şi „nu este implicat în unele din deciziile cele mai importante pentru ţară“, a susţinut Omarosa.

„Privind în urmă, aş spune că am fost complice la înşelătoria de la Casa Albă faţă de naţiune“, a insistat ea, la NBC. Donald Trump a calificat-o drept „meschină“ pentru înregistrările făcute. Înainte de a lucra pentru cel de-al 45-lea preşedinte al SUA, Omarosa Maginault Newman s-a afişat ca democrată, manifestîndu-şi susţinerea faţă de Hillary Clinton. „Am fost democrată întreaga mea viaţă. În calitate de afro-americană, trebuie să am aceste opinii“, a scris ea pe Twitter în 2014. A lucrat o perioadă scurtă şi pentru fostul preşedinte democrat american Bill Clinton. S-a alăturat taberei lui Trump în 2015, ca responsabilă de relaţiile cu comunitatea afro-americană. A activat într-un post similar la Casa Albă, de la 20 ianuarie 2017 pînă la 20 ianuarie 2018. Potrivit presei americane, ar fi fost concediată la iniţiativa lui John F. Kelly, care ar fi încercat să limiteze accesul unor angajaţi la preşedintele american.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?