X 
Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499

O femeie din SUA dispărută anul trecut s-a hrănit cinci luni cu iarbă și mușchi de pămînt

7 mai. 2021,, 00:00   Externe
3081 0

O femeie din statul american Utah dispărută în luna noiembrie a fost găsită în viață, într-un cort aflat într-un camping, ea hrănindu-se în ultimele cinci luni cu iarbă, mușchi de pămînt și apă din rîul aflat în apropiere, relatează The Guardian.

Femeia, în vîrstă de 47 de ani, pe care autoritățile nu au identificat-o încă, a fost dată dispărută după ce angajații Serviciului Forestier din SUA, care se pregăteau pentru închiderea sezonieră a canionului (Diamond Fork Canyon), i-au găsit mașina abandonată într-o parcare aflată la circa 80 de kilometri sud-est de Salt Lake City, pe 25 noiembrie. Autoritățile au cercetat zona în următoarele săptămîni, dar nu au reușit să o localizeze.

Femeia s-ar fi izolat voluntar Potrivit sergentului Spencer Cannon, de la biroul șerifului din Utah, autoritățile au găsit-o duminică, după un survol aerian pe care l-au făcut în zonă. În timp ce căutau o dronă care se prăbușise în zonă, sergentul și pilotul au dat peste un cort, pe care femeia l-a strîns în timp ce se apropiau. „Acum credem că ea a ales cu bună-știință să rămînă acolo, în noiembrie 2020”, au precizat cei de la biroul șerifului, într-un comunicat.

„Avea cu ea o cantitate mică de mîncare și a spus că a căutat în mod special o zonă în care să existe mușchi și iarbă. De asemenea, a avut acces la apă, la rîul din apropiere”, au transmis autoritățile. Femeia nu are răni fizice, dar este subponderală. „A reușit să supraviețuiască, dar a avut o viață grea și ne bucurăm că am reușit să intrăm în contact cu ea”, a declarat Cannon pentru postul local KSL-TV. Ea a fost dusă la un spital local, pentru evaluare. Investigațiile privind dispariția femeii au scos la iveală că aceasta ar putea avea boli psihice.

„Vrem să fim clari că, deși mulți oameni ar putea alege să nu trăiască în circumstanțele și condițiile pe care le-a avut această femeie, ea nu a făcut nimic împotriva legii. Și în viitor ar putea alege să se întoarcă în aceeași zonă. Resursele îi stau la dispoziție, dacă ar decide să le folosească”, au transmis autoritățile.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?