X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

O femeie a rănit 2 persoane cu un cutter în Franța

17 iun. 2018,, 19:01   Externe
2546 0

O femeie a fost arestată duminică în oraşul La Seyne-sur-mer, în sudul Franţei, după ce a rănit cu un cutter două persoane la casa unui supermarket în timp ce striga "Allah Akbar!", a anunţat procurorul din Toulon, relatează AFP.

Un client al magazinului a fost agresat de femeie, care l-a rănit cu un cutter în zona toracelui, şi a fost spitalizat, a precizat procurorul Bernard Marchal, confirmînd o informaţie apărută în cotidianul local Nice-Matin. O casieriţă a fost şi ea rănită uşor.

"Este evident fapta izolată a unei persoane cu tulburări psihice cunoscute", a afirmat Marchal, adăugînd că "acest lucru nu înseamnă că ea nu este radicalizată". Autoarea atacului, care nu este cunoscută poliţiei, a fost reţinută, iar poliţia judiciară din Toulon a preluat ancheta.

"Există suspiciuni privind o încercare de asasinat şi apologia unei crime cu conotaţie teroristă", a declarat procurorul.

O percheziţie la locuinţa femeii era în curs de desfăşurare duminică după-amiază, pentru a se stabili dacă aceasta "are sau nu legături cu Daesh" (acronimul arab pentru gruparea jihadistă Statul Islamic), a mai spus oficialul francez.

"Nu ştim încă dacă aceste fapte au legătură cu terorismul, însă, în orice caz, sînt terorizante, pentru că acel bărbat a fost agresat la casa unui supermarket", a mai spus procurorul.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?