COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

O companie aeriană oferă medicilor din întreaga lume bilete gratuite

O companie aeriană oferă medicilor din întreaga lume bilete gratuite

Compania Qatar Airways are o campanie promoțională prin care oferă 100.000 de bilete de avion gratuite pentru personalul medical. Biletele-cadou pot fi rezervate începînd din 12 mai, ora 00.00.

Din recunoștință pentru eforturile personalului medical - dar și pentru a contribui la relansarea turismului - Qatar Airways, una dintre companiile aviatice de prestigiu, declanșează, în această noapte, o campanie de gratificare a personalului medical, care, după toate eforturile depuse în lupta cu COVID-19, merită o vacanță într-o destinație frumoasă, informează viata-medicala.ro.

Campania se adresează medicilor, asistentelor medicale, paramedicilor, tehnicienilor de laborator, farmaciștilor și cercetător implicați în lupta împotriva infecției cu noul coronavirus.


Campania se desfășoară între 12 și 18 mai 2020, iar personalul medical eligibil care se înscrie pe site-ul companiei va primi un cod de rezervare care va fi valabil începînd cu 12 mai și pînă în 28 noiembrie 2020, perioada călătoriei fiind situată între 26 mai și 10 decembrie, anul acesta. Biletele sînt numai la clasa economic, iar codul de rezervare poate fi utilizat pentru maximum două persoane (una fiind personal medical, iar cealaltă, partener de peste 12 ani).

Fiecare persoană eligibilă poate primi un singur cod, iar alocarea codurilor promoționale se face pe principiul „primul venit, primul servit”, cu mențiunea că va exista alocată o cotă zilnică de bilete de avion, pe perioada menționată.

Biletele pot fi rezervate doar pe rutele operate de compania Qatar Airways atît în variantă „one-way”, cît și dus-întors.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load