X 
Transnistria stiri: 1405
Eurovision stiri: 504

O companie aeriană a lansat un ''zbor către nicăieri''

18 sep. 2020,, 20:01   Externe
3167 0

Compania aeriană Qantas a vîndut joi în numai 10 minute toate locurile pentru un „zbor către nicăieri”, care pe 10 octombrie va survola unele dintre principalele atracţii turistice ale Australiei, o modalitate prin care această companie încearcă să compenseze din pierderea veniturilor provocată de restricţiile de călătorie în contextul pandemiei de COVID-19, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Acest zbor, care va fi efectuat cu un avion Boeing 787 ce va decola de la Sydney, va survola muntele de granit roşu Uluru, insulele Whitsundays şi Marea Barieră de Corali, avionul urmînd să aterizeze tot la Sydney după şapte ore de călătorie.

Biletele, cu preţuri cuprinse între 572 şi 2.754 de dolari (486 – 2.341 de euro), s-au vîndut în zece minute, acest zbor fiind „probabil cel mai rapid vîndut în istoria Qantas”, potrivit unui reprezentant al companiei.

Compania a decis de asemenea să reia din luna noiembrie zborurile de agrement de 12 ore deasupra Antarcticii, efectuate tot cu avioane Boeing 787.

În urma restrîngerii activităţii din cauza restricţiilor antiepidemice, compania Qantas a anunţat în luna iunie reducerea a circa 6.000 de posturi în cadrul unui program de restructurare. Alte 2.500 de posturi ar putea fi diminuate în urma externalizării serviciilor la sol.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?