Motivul acestei măsuri este greva naţională organizată de sindicatele belgiene, care protestează față de un plan de reducere a costurilor propus de guvern.
"Din cauza acţiunii sindicale la nivel naţional de marţi, 14 octombrie, la care participă personalul furnizorului de servicii de securitate, ne aşteptăm din păcate la un impact major asupra operaţiunilor aeroportuare", a declarat principalul aeroport din Belgia într-un comunicat de presă, notează Noi.md cu referire la adevarul.ro.
"Pentru a garanta siguranţa pasagerilor şi a personalului nostru, am decis, în consultare cu companiile aeriene, să nu permitem plecarea niciunui zbor de pasageri pe 14 octombrie", se mai arată în comunicat.Greva personalului de securitate al aeroportului din Bruxelles ar putea să perturbe şi zborurile de sosire, fiind probabile unele anulări. Pasagerii sînt sfătuiţi să se adreseze direct companiei lor aeriene pentru cele mai recente actualizări privind starea zborului lor.
Se aşteaptă, de asemenea, ca transportul public să se confrunte cu perturbări în aceeaşi zi. Aeroportul din Bruxelles îndeamnă pasagerii şi personalul să consulte site-urile web oficiale ale operatorului feroviar NMBS/SNCB şi operatorului de transport public De Lijn pentru cele mai recente informaţii de călătorie.
Adăuga comentariu