Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

O ”bunică nazistă” este căutată de autoritățile din Germania

7 mai. 2018,, 23:33   Externe
4981 2

”Bunica nazistă”, căutată de autoritățile din Germania pentru că nu s-a prezentat la închisoare să-și execute pedeapsa.

Comitetul Internațional Auschwitz și-a exprimat, duminică, speranța că o femeie condamnată la închisoare pentru negarea Holocaustului, supranumită ”bunica nazistă”, va ajunge în scurt timp în spatele gratiilor, după ce nu s-a prezentat săptămîna trecută la penitenciar pentru a-și începe perioada de detenție.

Ursula Haverbeck, în vîrstă de 89 de ani, a fost condamnată în repetate rînduri la închisoare în 2016 și 2017, după ce a fost acuzată de incitare la ură, în urma declarațiilor sale, prin care nega Holocaustul. Ea a afirmat că Auschwitz a fost doar un lagăr de muncă, niciodată utilizat pentru exterminare în masă.

Ea a făcut recurs la decizia instanței din august 2017, însă un tribunal regional din landul Saxonia Inferioară a dispus ca sentina să fie executată.

Bătrîna a fost găsită vinovată la acuzația de incitare la ură în opt situații și a fost condamnată, în august 2017, la doi ani de închisoare fără suspendare, scrie Agerpres. Anterior, ea a mai fost condamnată la închisoare de mai multe ori în 2016 și, ulterior, în 2017.


Estimările arată că aproximativ 1,1 milioane de oameni au murit la Auschwitz, 90% dintre aceștia fiind evrei.

Negarea Holocaustului este o infracțiune în Germania, în virtutea unei legi din 1985 și a amendamentelor ulterioare ale acesteia, care interzic incitarea la ură. Pedepsele pot fi diferite în funcție de gravitatea faptei, dar cei care neagă Holocaustul pot primi o amendă și cinci ani de închisoare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?