Transnistria stiri: 1352
Eurovision stiri: 497

O artistă foloseşte bancnotele pe post de pînză pentru tablouri inedite

23 ian. 2019,, 01:02   Externe
2516 0

Iaroslava Tkaciuk, o artistă din orașul Lviv, demonstrează că banii nu aduc fericirea, ci reprezintă mai degrabă o valoare spirituală.

O face prin intermediul hobby-ului său: explorează banii, diferit de cum o face restul lumii. De fapt, ea nu îi adună în portofel sau pe card, ci îi scoate, îi fărîmiţează, astfel încît compoziţia obţinută să reprezinte materia primă a lucrărilor sale.

„Ideea mi-a venit, în timp ce mergeam prin apropierea Băncii Naţionale, şi am observat cum sînt mărunţiţi banii prin shredder. Mici bucăţi din bancnote au ajuns pe asfalt şi aşa am devenit pasionată de aceste hîrtii de valoare”, a spus artista, Iaroslava Tkaciuk.

Pînă a „atîrna”, însă, pe pereţii unei locuinţe, bancnotele mărunţite sînt atent prelucrate. Este nevoie de ore bune, pentru ca acestea să capete o anumită formă.

Artista nu se opreşte doar la comercializarea picturilor în rîndul clienţilor săi, deveniţi fideli între timp. Femeia pregăteşte şi un eveniment în acest an, prin care să îşi promoveze munca şi să abordeze subiecte de interes comun.


„În cadrul expoziţiei care este deja planificată, vreau să ridic problema deprecierii bancnotelor. Pana la urmă, acestea sînt nişte foi fără valoare”, a afirmat artista, Iaroslava Tkaciuk.

Lucrările Yaroslavei costă între cinci sute şi o mie de dolari. În cazul celor mai complexe, preţul poate ajunge şi la trei mii de dolari.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?