X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Noile sisteme de teste COVID-19 portative oferă rezultate în mai puțin de o oră

25 ian. 2021,, 11:19   Externe
13958 0

Compania Bosch lansează pe piață propriul test de detectare a noului coronavirus, care inițial va fi accesibil doar în Germania, iar ulterior va apărea și în alte țări.

Acesta este realizat în baza dispozitivului de analiză Vivalytic și, potrivit producătorului, că va fi primul test automatizat pentru COVID-19. Testul recunoaște nu numai coronavirusul, ci și alte șase boli respiratorii, printre care și virusurile gripale A și B. În timpul testării dispozitivului precizia sa a fost de 95 la sută.

După cum scrie ziarul ZME Science, analiza poate fi efectuată chiar în staționar sau într-un centru medical-nu este nevoie să se trimită probe la laborator. Medicii vor putea identifica și izola rapid persoanele infectate, iar pacienții nu vor nevoiți să aștepte cîteva zile. Testul este ușor de efectuat și nu necesită pregătire specială. Personalul medical trebuie doar să ia un frotiu din nasul sau gîtul pacientului, să-l aplice pe cartușul care conține reactivul și să introducă cartușul în analizor. Fiecare dispozitiv poate efectua pînă la zece teste în 24 de ore.

Un test COVID-19 mai rapid a fost dezvoltat în Marea Britanie. Acesta permite detectarea COVID-19 în doar 30 de minute. Pentru a-l efectua sînt suficiente dispozitive portabile în valoare de aproximativ 120 de dolari și un set de benzi pentru frotiuri din nas și gît de 5 dolari fiecare. Pînă la șase persoane pot trece simultan testul.

FDA a aprobat un test ultra-rapid pentru coronavirus, dezvoltat de compania Cepheid din California. Cu ajutorul acestuia, diagnosticul poate fi pus în doar 45 de minute. După cum notează Business Insider, pentru prelucrarea rezultatelor testului nu este necesară o pregătire specială. Este nevoie doar de acces la sistemul Cepheid GeneXpert - în SUA sînt 5 mii de astfel de sisteme, iar în lume — 23 de mii.


Începutul testării totale a populației la COVID-19 în întreaga lume este o veste bună atît pentru oameni, cît și pentru autoritățile naționale de sănătate. Pînă în prezent, lumea nu are o idee clară despre numărul de persoane care s-au infectat cu COVID-19 sau au fost în contact cu cei bolnavi: spitalizarea sau trimiterea lor în carantină la domiciliu va permite evaluarea mai rapidă a amplorii amenințării și luarea măsurilor corecte la timp.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?