Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Noi detalii despre prăbușirea zborului MH17: Pedepsele cu închisoarea vor fi executate în Ucraina

13 iun. 2018,, 10:33   Externe
2163 1

Deputaţii olandezi au ratificat marţi un acord semnat în 2017 cu Ucraina prin care eventualele proceduri judiciare faţă de responsabilii pentru catastrofa zborului MH17, doborît în 2014 deasupra zonei de conflict din estul ucrainean, să fie derulate în Olanda, informează AFP, potrivit agerpres.

Ministrul olandez de Justiţie de la acea dată, Stef Blok, a semnat acest acord cu omologul său ucrainean Pavlo Petrenko în iulie 2017, trei ani după catastrofa soldată cu moartea a 298 persoane şi pentru care Olanda şi Australia, principalele ţări de origine a victimelor, au acuzat Rusia.

Acordul ratificat marţi stipulează că eventualii suspecţi vor fi judecaţi de un tribunal olandez, cel mai probabil din Haga.

Textul permite de asemenea un proces prin conexiune video. Pedepsele cu închisoarea vor fi executate în Ucraina dacă persoanele condamnate nu vor putea fi extrădate în Olanda.

O echipă de anchetatori internaţionali, condusă de Olanda, a indicat luna trecută că a stabilit că Boeingul companiei Malaysia Airlines, plecat din Amsterdam spre Kuala Lumpur, a fost doborît de o rachetă Buk de concepţie sovietică, lansată de pe o baterie mobilă de apărare antiaeriană adusă din Rusia şi aparţinînd brigăzii 53 antiaeriene a armatei ruse, cu baza la Kursk.


Citeşte şi: Zborul MH17: Anchetatorii menționează numele a două persoane care vorbeau în rusă

Pe 25 mai, Olanda şi Australia au imputat deschis Rusiei, acuzată de Ucraina şi occidentali de susţinere militară a rebelilor proruşi din estul Ucrainei, responsabilitatea pentru această catastrofă.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?