X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Niște turiști au vrut „să călătorească în timp”: Povestea pasagerilor United Airlines

2 ian. 21:32   Externe
2829 0

Pasagerii unui zbor United Airlines au început prost anul 2024, după ce au încercat - fără succes - „să călătorească în timp” chiar în noaptea de Revelion, prin traversarea așa-numitei Linii Internaționale a Datei, prin care sînt separate două date calendaristice consecutive, informează CNN.

Turiștii și-au propus să plece din Guam, cu zborul UA 200 programat la ora 7:35 dimineața în ziua de 1 ianuarie 2024 și să aterizeze la Honolulu, Hawaii, ora locală 18:50, în seara de 31 decembrie 2023. Zborul ar fi trecut peste Linia Internațională a Datei și le-ar fi permis astfel pasagerilor „să călătorească în timp” pentru cîteva ore. „Trăiești o singură dată, dar poți sărbători Revelionul de două ori anul acesta!”, a fost mesajul prin care compania aeriană United Airlines și-a promovat respectivul zbor. „Călătoria în timp este posibilă”. Pasagerii zborului UA 200 au avut însă parte de o surpriză neplăcută: zborul a fost amînat, iar avionul a decolat din Guam abia la ora 13:49 (1 ianuarie) și a aterizat la Honolulu după miezul nopții (00:34, ora locală), tot pe 1 ianuarie.

După această experiență, mai mulți pasageri și-au exprimat nemulțumirea și frustrarea pe conturile personale de X/Twitter. „Super idee, păcat că a fost amînat zborul.

Dubla petrecere de Revelion nu mai are loc”, a scris un pasager. Alți pasageri au fost mai „norocoși”, precum cei ai zborului Cathay Pacific CX872, care a decolat din Hong Kong la 01.00 a.m, în dimineața zilei de 1 ianuarie și a aterizat la San Francisco la 20:22, în seara zilei de 31 decembrie.

1
2
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?