X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3993

New York are, în premieră, o femeie guvernator

24 aug. 2021,, 20:30   Externe
2257 0

Kathy Hochul a depus jurămîntul marți, la scurt timp după miezul nopții, în condițiile în care demisia lui Andrew Cuomo devenise oficială luni, la ora locală 23:59, potrivit postului NBC News.

În vîrstă de 62 de ani, Kathy Hochul a depus jurămîntul în faţa judecătoarei Janet DiFiore, în Capitoliul statului, în Albany, și a devenit astfel prima femeie guvernator al statului New York. O ceremonie oficială de preluare a funcției este programată marți, la ora locală 10:00, în prezența familiei lui Kathy Hochul și a altor politicieni din New York.

Ulterior, marți după-amiază, Kathy Hochul va susține primul său discurs în calitate de guvernator în care, cel mai probabil, își va anunța prioritățile. Pînă acum, ea a evitat să dea detalii despre planurile sale după preluarea funcției care a fost ocupată de Andrew Cuomo timp de zece ani, susținînd că statul nu poate avea doi guvernatori în același timp. Ea a precizat totuși că una dintre primele măsuri pe care le va lua va fi legată de obligativitatea purtării măștii de protecție, mai ales în condițiile în care se apropie începutul noului an școlar.

Cine este Kathy Hochul Kathy

Hochul a fost membră a Congresului din Buffalo și viceguvernator din 2015. Ea a promis un mandat mai transparent decît al predecesorului său, iar în cele două săptămîni de cînd Cuomo și-a anunțat demisia, a avut mai multe întîlniri cu aleși din New York, pregătindu-se să-și construiască administrația.


„Nimeni nu va descrie vreodată administrația mea ca fiind un mediu de lucru toxic”, a declarat în fața jurnaliștilor la scurt timp după ce Andrew Cuomo a anunțat că demisionează.

Hochul va duce la capăt restul de mandat al lui Cuomo și a anunțat deja că vrea să candideze anul viitorul pentru funcția de guvernator.

Andrew Cuomo a fost guvernator al statului New York timp de zece ani

Plecarea lui Andrew Cuomo din funcția de guvernator al New Yorkului după zece ani a venit în contextul unui raport al procurorului general al statului american, care a constatat că acesta a hărțuit sexual 11 femei și a creat un mediu de lucru ostil pentru angajate.

Potrivit anchetei, Cuomo a pipăit, sărutat şi făcut comentarii nepotrivite la adresa a 11 femei, foste sau actuale funcționare ale statului. Procurorul din New York a precizat că prin acest comportament, Cuomo a încălcat mai multe legi federale și ale statului. Andrew Cuomo a negat acuzațiile.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?