Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

NASA caută voluntari care să stea 8 luni închişi într-un laborator

21 mai. 2020,, 20:00   Externe
3135 0

NASA caută americani "puternic motivaţi", cu vîrsta cuprinsă între 30 şi 55 de ani, care să fie dispuși să-şi petreacă 8 luni în izolare într-un laborator din Rusia, în cadrul unui experiment care simulează o călătorie prin spaţiu spre Marte, transmite miercuri Space.com, conform Agerpres.

Participanţii la noul experiment vor trebui să rămînă timp de 8 luni în izolare într-un habitat care va avea „aspecte de mediu similare celor cu care specialiştii se aşteaptă să se confrunte astronauţii în viitoarele misiuni spre Marte”.

Cei selectaţi îşi vor petrece cele 8 luni în izolare şi vor lucra la o serie de experimente ştiinţifice, scrie Agerpres. Pentru acest experiment, NASA caută cetăţeni americani „puternic motivaţi”, cu vîrsta între 30 şi 55 de ani. De preferat, candidaţii trebuie să vorbească cursiv atît engleza, cît şi rusa şi să aibă cel puţin un master, dacă nu un doctorat în domeniul ştiinţelor, să fie absolvenţi de medicină sau să aibă pregătire militară.

Echipajul acestei simulări îi va ajuta pe cercetătorii de la NASA să înţeleagă cît mai bine efectele psihologice şi fiziologice ale izolării. Echipajul va rămîne izolat timp de 8 luni într-un laborator al Institutului rus pentru cercetări biomedicale, aflat la Moscova. Acest habitat dedicat experimentelor în izolare a fost folosit şi în 2011 pentru două simulări ale unor misiuni spre Marte, denumite Mars500. În aceste simulări, echipajele au petrecut 520 de zile şi respectiv 105 zile în izolare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?