X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Motivul pentru care un ministru norvegian și-a dat demisia

30 aug. 2018,, 21:01   Externe
2697 0

Ministrul norvegian al transporturilor, Ketil Solvik-Olsen, şi-a dat joi demisia pentru a da prioritate, timp de un an, carierei soţiei sale de profesie medic, gest salutat drept un exemplu în ceea ce priveşte drepturile egale pentru bărbaţi şi femei.

“A fost fantastic să fiu ministru al transporturilor şi comunicaţiilor şi, de fapt, aş fi continuat (în această funcţie) toată viaţa mea”, a declarat Solvik-Olsen, membru al Partidului Progresului (dreapta anti-imigraţie), aflat în acest post din 2013. ”Însă, am ajuns acum la o răscruce a vieţii, în care este rîndul soţiei sale să-şi urmeze visul. E un acord pe care l-am încheiat în urmă cu mulţi ani”, a explicat el la postul TV2 Nyhetskanalen.

Soţia sa, Tone Solvik-Olsen, a acceptat pentru un an de zile un post de medic într-un spital de copii din SUA, a precizat el.

Această decizie a fost aplaudată pe reţelele sociale. “Tot respectul”, “un exemplu fantastic”, au reacţionat internauţii pe Twitter.

Pionieră la fel ca alte ţări nordice în materie, Norvegia se clasează pe locul doi, în urma Islandei, în ultimul raport al Forumului Economic Mondial cu privire la egalitatea dintre bărbaţi şi femei.


Potrivit mass-media din Norvegia, ministrul petrolului şi energiei, Terje Soviknes, şi el membru al Partidului Progresului, ar urma de asemenea să-şi cedeze portofoliul pentru a se dedica unor responsablităţi politice locale.

Biroul de presă al premierului a confirmat că o remaniere guvernamentală va fi anunţată vineri, fără a preciza natura acestor schimbări.

Partidul Progresului formează din 2013, alături de conservatorii premierului Erna Solberg, o coaliţie lărgită între timp cu micul Partid Liberal (centru-dreapta), toate cele trei formaţiuni fiind conduse de femei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?