X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Moscova învinuiește Washingtonul că îi minimalizează rolul în Cel de-al Doilea Război Mondial

11 mai. 2020,, 10:45   Externe
2157 5

Rusia s-a declarat duminică "extrem de indignată" de tentativele Washingtonului de a "deforma" rolul URSS în înfrîngerea Germaniei naziste în 1945, afirmînd că doreşte să aibă o "conversaţie serioasă" cu responsabilii americani pe această temă.

"Sîntem extrem de indignaţi de tentativele de a deforma rezultatele (...) contribuţiei decisive a ţării noastre", a precizat într-un comunicat Ministerul rus al Afacerilor Externe, făcînd referire la un comunicat publicat vineri pe pagina de Facebook a Casei Albe care nu menţionează ca învingători ai naziştilor decît SUA şi Marea Britanie, transmite Agerpres.ro.

"Responsabilii americani nu au avut curajul şi voinţa de a aduce un omagiu rolului de necontestat al Armatei Roşii şi al poporului sovietic", a adăugat Moscova, subliniind numărul "colosal de victime" suferit în timpul luptei "în numele întregii umanităţi".

Calificînd declaraţiile americane drept "meschine", Rusia a făcut apel la Washington să nu facă din memoria anului 1945 o "nouă problemă în relaţiile bilaterale, care se confruntă deja cu momente dificile".

Chestiunea rolului URSS în victoria împotriva Germaniei naziste, cu preţul a 27 de milioane de morţi în rîndul poporului sovietic, este o chestiune extrem de sensibilă în Rusia, care se află în centrul discursului de putere şi prestigiu al lui Vladimir Putin.


Moscova îi acuză şi pe europeni, în frunte polonezii şi ucrainenii, că îi minimalizează acţiunea în timpul celui de al Doilea Război Mondial.

Rusia a celebrat, sîmbătă, cu discreţie 75 de ani de la victoria împotriva Germaniei naziste, fără obişnuita sa defilare militară şi mii de ruşi pe străzi, din cauza epidemiei provocate de noul coronavirus.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?