Imaginile care circulă online arată un avion de vînătoare EF-18 Hornet al Forțelor Aeriene Spaniole apropiindu-se de plaja plină de persoane, după ce a executat o cascadorie acrobatică pe cer, transmite adevarul.ro.
Aeronava de luptă, care emană fum negru, este văzută răsturnîndu-se cu susul în jos în cer înainte de a se apropia atît de mult de pămînt, potrivit dailymail.
Avionul își desfășura activitatea în cadrul celei de-a XIX-a ediții a Festivalului Aerian de la Gijón, care a avut loc duminică, 27 iulie, deasupra golfului San Lorenzo din Asturias, Spania.
După ce a plonjat pentru o clipă în apropierea spectatorilor de pe nisip, avionul zgomotos își continuă zborul departe de plaja populată.
Aproximativ 250.000 de persoane participă anual la Festivalul Aerian de la Gijón - popularul eveniment aeronautic din Spania, care a început în 2006.
Scenele înspăimîntătoare au stîrnit o discuție online cu privire la faptul dacă cascadoria a fost planificată sau a fost rezultatul pierderii controlului de către pilot.
„Manevră foarte riscantă... este permisă?”, a scris un utilizator pe TikTok.
„Mie mi s-a părut că a pierdut prea multă înălțime în timpul răsturnării și a tras prea tare în sus, ceea ce l-a făcut să piardă multă viteză, neintenționat. Ar putea fi și perspectiva”, a scris un altul pe Reddit.
Au fost, însă, și persoane impresionate de performanța avionului. „Am fost martor la asta în direct și a fost unul dintre cele mai bune lucruri pe care le-am văzut de mult timp”, a spus o persoană pe TikTok.
Adăuga comentariu