Moldovenii din Italia se vor bucura de servicii consulare accesibile

Moldovenii din Italia se vor bucura de servicii consulare accesibile

Moldovenii din Italia vor beneficia de servicii consulare accesibile.

Raporturile bilaterale actuale, dar și dezvoltarea relațiilor moldo-italiene pe viitor, inclusiv intrarea în vigoare a acordurilor bilaterale privind securitatea socială, convertirea permiselor şi recunoaşterea documentelor de studii dintre Republica Moldova şi Republica Italiană au fost discutate la întrevederea ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, cu ambasadorul Republicii Italiene la Chișinău, Valeria Biagiotti.

Potrivit Serviciului diplomație publică, comunicare strategică și interacțiune cu presa al MAEIE, interlocutorii și-au exprimat interesul reciproc pentru intrarea în vigoare cît mai curînd posibil a acordurilor bilaterale privind securitatea socială, convertirea permiselor şi recunoaşterea documentelor de studii, pentru ca cetățenii ambelor țări să poată beneficia de condiții mai bune de viață în țările de reședință.

De asemenea, în contextul aflării în Republica Italiană a unui număr foarte mare de cetățeni moldoveni, ministrul Nicu Popescu a subliniat că se vor întreprinde toate măsurile necesare pentru ca diaspora noastră să beneficieze de servicii consulare accesibile.

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load