TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Modalitatea prin care americanii încearcă să oprească virusul din China

Modalitatea prin care americanii încearcă să oprească virusul din China

Prima persoană din Statele Unite ale Americii diagnosticată cu coronavirus este tratată într-un mod special, cu ajutorul unui robot.

Robotul este echipat cu un stetoscop pentru a monitoriza funcţiile vitale ale pacientului. De asemenea, robotul ajută personalul medical să comunice cu pacientul prin intermediul unui ecran.

George Diaz, şeful secţiei de Boli Infecţioase din cadrul Providence Regional Medical Center in Everett, din Washington, a declarat pentru CNN că bărbatul în vîrstă de 30 de ani a fost diagnosticat cu noul tip de virus în cursul zilei de luni. El a mers pe 19 ianuarie la spital şi a susţinut că prezintă simptomele noului virus din China.


Pacientul vizitase recent China şi fusese chiar în regiunea Wuhan, locul din care a pornit totul.

S-a întors în Statele Unite pe 15 ianuarie, înainte ca aeroporturile din SUA să fie echipate cu termoscanere pentru detectarea virusului.
Bărbatul în vîrstă de 30 de ani a fost transportat pe o targă specială şi plasat într-o zonă mai puţin populată a spitalului.

”Personalul medical manevrează robotul astfel încît să vedem pacientul şi să putem discuta cu el”, a declarat medicul Diaz care a precizat că robotul îi ajută să reducă la minimum contactul direct cu pacientul pentru a preveni eventuala răspîndirea a virusului.

Noul virus din China se extinde cu repeziciune în lume. Cinci persoane care ar putea fi infectate sînt sub monitorizare în Scoția și o alta, în Irlanda de Nord. În China, 26 de oameni au murit și peste 800 s-au îmbolnăvit. 13 cazuri au fost depistate pînă acum și în alte țări din Asia. Pentru prima dată de la descoperirea virusului, a murit un pacient din afara focarului, la aproape 1.000 de kilometri de punctul zero.

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load