Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

Misterul desenelor descoperite în Peru

15 apr. 2018,, 01:00   Externe
3953 0

Gravate în deșetrul înalt din sudul Peru, enigmaticele linii Nazcacontinuă să ne captiveze imaginația. Arheologii au descoperit încă 50 de desene antice masive.

Mai mult de 1000 dintre aceste desene se întind peste solul nisipos al provinciei Nazca. Acestea sînt rămășițele unor practici, care, spun unii cercetători, ar avea legătură cu ploaia. De exemplu, gropile săpate în spirală denumite puquios, reprezintă un sistem de transport al apei pe distanțe mari.

Rosa Lasaponara împreună cu echipa sa de la Institutul pentru Metodologie și Analize de Mediu din Italia a ajuns la această concluzie după ce a analizat fotografii din satelit.

Noile desene au fost descoperite în provincia Papla. Liniile fine, greu de depistat cu ochiul liber, au fost surprinse cu ajutorul dronelor. Unele dintre desene aparțin culturii Nazca și datează din anii 200-700 după Hristos. Pe lîngă acestea, arheologii din Peru au studiat anumite desene cunoscute din zonă, pentru a le cartografia.

Spre deosebire de cele mai cunoscute linii Nazca – vizibile de la distanțe mari – vechile desene Paracas, de exemplu, sînt amplasate pe dealuri. Astfel, acestea pot fi observate din satele mai joase. Culturile Paracas și Topara au urmărit diferite subiecte artistice. Majoritatea figurilor constă în linii și poligoane, însă, multe dintre desenele Paracas recente, portretizează și oameni. Arheologul Luis Jaime Castillo spune că majoritatea personajelor din aceste figuri sînt războinici.


Noile desene aduc informații cruciale despre cele două culturi. Johny Isla, șef restaurator, a declarat că descoperirile demonstrează că tradiția este mai veche de 1000 de ani și precede faimoasele linii Nazca. În mod ironic, acestea au fost descoperite, din cauză că liniile găsite anterior erau amenințate.

Munca de restaurare este una extrem de dificilă. Unul dintre cercetători a declarat că dintre cele 100.000 de situri arheologice din Peru, doar 5.000 au fost documentate corespunzător pe teren. În cele din urmă, cercetătorii au reușit să documenteze corespunzător noile linii și vor să le protejeze. Desenele se încadrează în patrimoniul mondial UNESCO.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?