Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Microcipuri pentru angajați în Marea Britanie

13 noi. 2018,, 01:33   Externe
2926 0

Cel mai mare sindicat al angajaților din Marea Britanie trage un semnal de alarmă cu privire la planul unor companii de a le implanta microcipuri angajaților.

Firma britanică BioTeq, care oferă astfel de implanturi persoanelor fizice și companiilor, a pus deja 150 de microcipuri oamenilor, relatează The Guardian.

Microcipurile sînt implantate sub piele, între degetul mare și arătător, și sînt asemănătoare celor puse animalelor de companie. Acestea le permit oamenilor să deschidă ușile de acces în firmele în care lucrează, să își deschidă birourile sau să își pornească mașina. De asemenea, cipul poate memoriza și istoricul medical al unei persoane.

CBI, cel mai mare sindicat britanic, care reprezintă angajații a peste 190.000 de companii din Marea Britanie, este împotriva acestui proiect. „Deși tehnologia schimbă modul în care lucrăm, acest lucru este extrem de inconfortabil. Companiile ar trebui să se concentreze mai degrabă pe stimularea angajaților și pe prioritățile imediate pe care le au, au declarat sindicaliștii.

Steven Northam, fondatorul și CEO-ul companiei BioTeq, a declarat pentru The Guardian că cele 150 de microcipuri implantate pînă acum au fost pentru persoane fizice și doar cîteva pentru angajații unor companii din domeniul ingineriei și cel financiar.


BioTeq a implantat microcipuri și angajaților unei bănci care testează acest tip de tehnologie, iar mai multe microcipuri au fost vîndute în Spania, Franța, Germania, Japonia și China. Un microcip BioTeq costă între 80 și 300 de euro de persoană.

La compania suedeză Biohax, microcipurile se vînd cu 170 de euro bucata. Jowan Österlund, fondatorul companiei, spune că microcipurile pot ajuta companiile să își îmbunătățească securitatea, în special cele din domeniul legal și financiar.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?