COVID-19 în MOLDOVA VACCINAȚI 999 493   INFECTAȚI 390 742(+1783)   TRATAȚI 367 199      DECESE 10452(+8)   Mai multe detalii 
Coronavirus stiri: 7904
Criza energetică stiri: 493

Metodă inedită de jaf în SUA: 80 de hoți au golit un magazin de lux în cîteva minute

23 noi. 2021,, 05:00   În lume
452 0

Un magazin de lux din centrul comercial Nordstrom situat lîngă San Francisco a fost jefuit sîmbătă seară de zeci de oameni, care au dat buzna în interior, au luat tot ce au putut, iar apoi au fugit cu mașini care îi așteptau afară.

În jur de 80 de suspecți au fost implicați în acest jaf din Walnut Creek, un oraș aflat la nord-est de Oakland, și pe care autoritățile îl descriu ca un furt de tipul „smash-and-grab” („sparge-și-ia”).

Hoţii au spart vitrinele cu ciocane şi au fugit în viteză cu bunurile. Potrivit relatărilor martorilor, aproximativ 25 de maşini au blocat strada în timp ce magazinul era jefuit.

Poliția locală a anunțat că a arestat trei persoane în legătură cu acest incident.

„Poliția investighează ceea ce a fost în mod clar un eveniment planificat, primele apeluri primite de departament cu puțin timp înaintea orei 21:00 reclamînd mașini care erau conduse imprudent în zonă”, au transmis autoritățile, într-un comunicat de presă, precizînd că angajații Nordstrom au chemat forțele de ordine după ce aproximativ 80 de persoane au intrat în magazin și au luat produse.


„Doi angajați au fost agresați, iar unul a fost atacat cu un spray cu piper”, au precizat polițiștii. Aceștia au reușit să oprească una dintre mașinile care îi aștepta pe hoți și au arestat două persoane, din care una înarmată, aflate în vehicul.

Brett Barrette, managerul unui restaurant aflat de partea cealaltă a drumului, a povestit televiziunii locale KPIX News că incidentul a fost unul „nebunesc” și că a încuiat ușile restaurantului pentru a-i proteja pe clienții aflați înăuntru.

„Am văzut probabil în jur de 50-80 de oameni cu fețele acoperite cu măști de schi și care aveau răngi și alte arme. A fost o mulțime de oameni. Poliția se grăbea să ajungă la fața locului. A fost ca într-o scenă de film. A fost nebunesc”, a spus acesta.

Videoclipurile distribuite pe rețelele sociale arată cum hoții fug cu sacoșele dintr-un magazin Louis Vuitton și urcă în mai multe mașini parcate în fața centrului comercial.

0

Adăuga comentariu

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Pe ce veți economisi în primul rînd după creșterea tarifelor?
Despre cum se nasc zeiiКатрук Валерий
Muzeul de ceară din Codri (+Video)Катрук Валерий
Cartagina va fi distrusăКатрук Валерий
 X