Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Medicii au vorbit despre șansele lui Zavorotniuk de a supraviețui

3 apr. 2021,, 12:43   Externe
3746 0

Anastasia Zavorotniuk a fost internată în terapie intensivă în stare extrem de gravă la 13 septembrie 2019.

De atunci, fanii au urmărit cu nerăbdare fiecare știre despre starea "frumoasei bone", care luptă cu o formă agresivă de cancer cerebral— glioblastom.

În tot acest timp, alături de artistă a fost familia ei, care a preferat să nu vorbească despre starea acesteia. De aceea, au existat multe zvonuri. Membru corespondent al Academiei Ruse de Științe, profesorul Piotr Ciumakov, care a dezvoltat un medicament pentru vedetă, a relatat pentru KP cum a decurs tratamentul ei.

"În primul rînd, Anastasia a suportat o operație, i-a fost înlăturată tumoarea. Apoi a urmat un curs de chimioterapie, apoi a intrat în remisie timp de două-trei luni. Zavorotniuk a început deja să se recupereze, iar apoi a apărut o recidivă. Aceasta a fost în vara anului 2019. Iar în toamnă, ei s-au adresat la noi. Ce este important aici: când Zavorotniuk a suferit intervenția chirurgicală, celulele tumorale au fost trimise la Institutul Petrov — acolo au făcut o așa-numită cultură celulară. Am reușit să obținem aceste celule și să le testăm la sensibilitate la preparatele noastre virale, iar rezultatele au fost bune. Dar familia atunci începuse deja să urmeze o imunoterapie de la oamenii de știință din Sankt Petersburg, așa că am fost nevoiți să amînăm metoda noastră", a spus profesorul.

Profesorul a dezvoltat o terapie experimentală în care virușii inofensivi atacă celulele canceroase. Cu toate acestea, soțul Anastasiei, figuristul Piotr Cernîșev, a decis să lase metoda puțin studiată ca o ultimă soluție. Nu există o astfel de necesitate acum. Potrivit lui Ciumakov, spre surprinderea lui, vedeta nu se simte chiar așa de rău cum se întîmplă de obicei în glioblastome. Cu toate acestea, artista nu va mai putea străluci din nou pe micile ecrane ca mai înainte. Principalul lucru pentru ea acum este să supraviețuiască.


"Eu nu cred că ea va putea reveni la munca anterioară. Îmi pare rău, dar cînd persoanei îi este înlăturată o bucată mare de creier, ea devine total diferită. Este puțin probabil ca ea să poată spune monologuri, dar nu este exclus faptul ca ea să poată apărea în episoade. Am înțeles că are anumite dificultăți. Eu nu am văzut-o personal, dar din cîte am înțeles, ea este în scaun cu rotile, nu merge singură. Din păcate, această boală este una dintre cele mai grave și pronosticul este aproape întotdeauna unul sumbru. Profesia în acest caz nu este principalul lucru, dacă va reuși să-și salveze viața - deja este o victorie", a spus Ciumakov.

În tot acest timp, rudele au ascuns-o pe Anastasia de ochii curioși. Omul de știință a presupus că motivul ar putea fi exteriorul schimbat al actriței din cauza terapiei hormonale.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?