Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Marea Britanie și UE au convenit asupra perioadei de tranziție după Brexit

19 mar. 2018,, 16:55   Externe
2377 0

Negociatorii Marii Britanii şi Uniunii Europene pentru Brexit, David Davis, respectiv Michel Barnier, au anunţat luni că au ajuns la un acord privind principiile generale, vizînd perioada de tranziţie post-Brexit, relatează site-ul postului BBC.

Perioada de tranziţie se va desfăşura în intervalul 29 martie 2019 şi decembrie 2020, avînd rolul de a pune baza unui viitor parteneriat al Uniunii Europene cu Marea Britanie.

Barnier a adăugat că a existat, de asemenea, şi un acord privind drepturile pe care le vor avea aproximativ 4,5 milioane de cetăţeni europeni cu domiciliul în Marea Britanie şi 1,2 milioane de cetăţeni britanici cu domiciliul în alte state membre UE.

Înţelegerea propusă include şi o opţiune de urgenţă privind frontiera cu Irlanda de Nord, care îi va permite acesteia să rămînă în piaţa unică şi în uniunea vamală.

Marea Britanie va putea să negocieze şi să semneze acorduri de comerţ în timpul perioadei de tranziţie.


David Davis şi Michel Barnier speră ca principiile privind perioada de tranziţie să fie aprobate de premierul britanic Theresa May în cadrul summitului UE de săptămîna viitoare.

Barnier a declarat că proiectul reprezintă un "pas decisiv", însă a menţionat că acesta nu este "sfîrşitul drumului".

"Înţelegerea de astăzi ar trebui să ne ofere încredere că un acord între UE şi Marea Britanie este mai aproape ca oricînd", a declarat David Davis.

Marea Britanie şi Blocul comunitar speră că dacă vor ajunge la o înţelegere privind perioada de tranziţie, negocierile se vor putea concentra pe viitorul parteneriat între cele două.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?