Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Marea Britanie donează Ucrainei 1,3 miliarde de lire sterline

8 mai. 2022,, 13:30   Externe
2382 0

Marea Britanie a anunţat sîmbătă că va oferi sprijin şi ajutor militar Ucrainei în valoare de 1,3 miliarde de lire sterline, comunicînd acest angajament suplimentar înaintea reuniunii video de duminică a liderilor G7 cu preşedintele ucrainean Vladimir Zelenski, transmite Reuters.

Premierul Johnson a fost unul din cei mai puternici susţinători ai eforturilor Ucrainei de a rezista forţelor ruse de la lansarea invaziei pe 24 februarie, transmite Noi.md cu referire la Agerpres.ro.

Guvernul premierului Boris Johnson a trimis în Ucraina rachete antitanc, sisteme de apărare aeriană, precum şi alte arme.

Noul angajament aproape dublează angajamentele anterioare ale Marii Britanii privind cheltuielile destinate Ucrainei. Executivul britanic a spus că este cea mai mare rată a cheltuielilor pentru un conflict de la războaiele din Irak şi Afganistan, fără a furniza alte detalii.

Săptămîna trecută, Boris Johnson a devenit primul lider occidental care s-a adresat parlamentului Ucrainei de la începutul invaziei ruse.


Marea Britanie a declarat că aceste cheltuieli suplimentare pentru Ucraina vor proveni dintr-o rezervă utilizată de guvern pentru situaţii de urgenţă.

Guvernul a mai spus că premierul Johnson va găzdui o întîlnire a companiilor de apărare de top la sfîrşitul acestei luni pentru a discuta despre creşterea producţiei ca răspuns la creşterea cererii create de războiul din Ucraina.

Deşi Marea Britanie a oferit un ajutor militar semnificativ, pînă acum a acceptat relativ puţini refugiaţi ucraineni din cele peste cinci milioane care au fugit din calea războiului. Guvernul britanic a declarat sîmbătă că pînă acum a eliberat peste 86.000 de vize pentru ucraineni, dintre care aproximativ 27.000 au ajuns în Marea Britanie.

2
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?