X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Macron a schimbat cîțiva miniștri

21 iul. 2023,, 09:30   Externe
3075 0

Președintele francez, Emmanuel Macron, și-a remaniat joi miniștrii de pe portofolii-cheie interne, cum ar fi educația, locuințele și afacerile urbane.

Decizia vine în contextul în care Macron s-a chinuit să-și relanseze cel de-al doilea mandat, care a fost afectat de crize interne, inclusiv de proteste față de reforma pensiilor, precum și cele cinci zile de revolte provocate de uciderea de către poliție a unui adolescent de origine algeriană și marocană după o oprire în trafic.

Cea mai importantă schimbare a avut loc la Ministerul Educației, unde Pap Ndiaye, un expert universitar, el a fost înlocuit de ministrul bugetului, Gabriel Attal, în vîrstă de 34 de ani.

Attal, o stea în ascensiune în formațiunea lui Macron, a devenit cel mai tînăr membru al guvernului francez. El avea 29 de ani cînd s-a alăturat guvernului în 2018. Attal și-a cîștigat o reputație de politician loial și aspru din punct de vedere politic ca purtător de cuvînt al guvernului, înainte de a fi numit ministru al Bugetului.

Macron a reinființat, de asemenea, Ministerul Afacerilor Urbane, numind-o în această funcție pe Sabrina Agresti-Roubache, o parlamentară de origine nord-africană .Primarul din Dunkerque a fost adus să conducă Ministerul Locuințelor, transmite Noi.md cu referire la libertatea.ro.


Noul ministru al Sănătății, Aurelien Rousseau, este apreciat pentru modul în care a condus autoritatea de sănătate publică din regiunea Parisului în timpul pandemiei .

Elisabeth Borne, ministrul de Finanțe Bruno Le Maire, ministrul de externe Catherine Colonna și ministrul de interne Gerald Darmanin și-au păstrat mandatele.

0
0
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?