Criza energetică stiri: 789
Preşedintele stiri: 3235
Puterea stiri: 7327
Obiectiv european stiri: 287

Lukaşenko nu se aştepta ca ”operaţiunea” Rusiei în Ucraina să se prelungească atît de mult

5 mai. 14:39   Război în Ucraina
2464

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a declarată nu se aştepta ca ”operaţiunea” Rusiei în Ucraina să se prelungească atît de mult şi a susţinut că face ”tot posibilul” pentru a opri conflictul, într-un interviu acordat, joi, Associated Press.

Liderul belarus a mai invocat că negocierile ruso-ucrainene au început datorită lui, însă ”Ucraina nu este interesată de negocieri”,transmite news.ro.

Lukaşenko a subliniat că folosirea armelor nucleare ar fi ”inacceptabilă”, însă a precizat că nu este la curent cu planurile lui Putin în această privinţă. De asemenea, el susţine că Putin nu vrea un conflict direct cu NATO, dar Armata rusă poate ”reacţiona”. Preşedintele a mai dat asigurări că exerciţiile militare ale Belarusului nu reprezintă o ”ameninţare” la adresa Occidentului.

Liderul autoritar belarus Aleksandr Lukaşenko a apărat operațiunea militară a Rusiei în Ucraina, care a început pe 24 februarie. Cu toate acestea, el a spus că nu crede că se va ”va prelungi în acest fel”.

”Dar nu sînt suficient de implicat în această chestiune încît să spun dacă se desfăşoară (n.r. războiul) conform planului, aşa cum spun ruşii, sau aşa cum simt eu. Vreau să subliniez încă o dată, simt că această operaţiune a fost prelungită”, a spus Lukaşenko în timpul interviului de aproape 90 de minute la Palatul Independenţei din Minsk.


El a mai invocat că Ucraina ”provocă Rusia” şi a insistat că Belarus este pro-pace.

”În mod categoric, nu acceptăm niciun război. Am făcut şi facem tot posibilul acum ca să nu existe un război. Sincer, datorită mie au început negocierile dintre Ucraina şi Rusia”, a mai spus liderul belarus.

”Dar de ce Ucraina, pe al cărei teritoriu se desfăşoară un război, unde au loc acţiuni militare, mor oameni – de ce nu este Ucraina interesată de aceste negocieri?”, a argumentat Lukaşenko.

Şeful statului belarus a mai afirmat că ar fi ”inacceptabil” să fie folosite arme nucleare, dar nu a putut spune dacă Rusia are astfel de planuri.

”Nu numai că folosirea armelor nucleare este inacceptabilă pentru că ar fi chiar lîngă noi (n.r. Belarus), nu ne aflăm peste ocean ca Statele Unite. Este, de asemenea, inacceptabil, deoarece ar putea lovi globul terestru care ar zbura de pe orbită cine ştie unde. Dacă Rusia este sau nu capabilă de acest lucru – aceasta este o întrebare pe care trebuie să o adresaţi leadershipul rus”, a mai explicat el.

Lukaşenko a mai spus că Putin nu doreşte un conflict direct cu NATO şi a îndemnat Occidentul să se asigure că acest lucru nu se va întîmpla.

”Cel mai probabil nu vrea (n.r. Putin) o confruntare globală cu NATO (...) Faceţi tot posibilul să împiedicaţi acest lucru. Altfel, chiar dacă Putin nu vrea, armata va reacţiona”, a subliniat liderul belarus.

La începutul acestei săptămîni, Armata belarusă a anunţat pe neaşteptate că au loc exerciţii militare care au stîrnit îngrijorări în Ucraina. Cu toate acestea, Lukaşenko a asigurat, joi, AP că exerciţiile nu au ameninţat pe nimeni.

”Nu ameninţăm pe nimeni şi nu vom ameninţa pe nimeni. Mai mult decît atît, nu putem ameninţa - ştim cine ni se opune, aşa că a declanşa un fel de conflict, un fel de război, aici, în Occident nu este absolut deloc în interesul statului belarus. Aşa că Occidentul poate sta linişti”, a conchis Lukaşenko.

0

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Moldova, împreună cu Ucraina, a primit statutul de țară candidată la UE. Cum, în opinia dumneavoastră, se va schimba viața moldovenilor?
Cartea neamuluiКатрук Валерий
Balade despre strămoșiСандуляк Владислав