X 
Transnistria stiri: 1352
Eurovision stiri: 497

Lucrurile lui Hitler, vîndute în cadrul unei licitații la Munchen

21 noi. 2019,, 22:31   Externe
2769 1

Un exemplar al cărţii lui Hitler 'Mein Kampf', legată în argint, a fost adjudecată miercuri pentru suma de 130.000 de euro, la o licitaţie organizată în Germania, în pofida protestelor exprimate de Asociaţia Evreilor Europeni (EJA).

Potrivit agenţiilor EFE şi dpa, casa de licitaţii Hermann Historica, cu sediul la Munchen, a vîndut şi obiecte personale care i-au aparţinut lui Hitler, precum un joben care a atins preţul de 50.000 de euro.

O fotografie, dedicată de dictatorul nazist unui prieten din copilărie, s-a vîndut cu 46.000 de euro, iar o scrisoare scrisă de mînă de Hitler a fost vîndută pentru suma de 80.000 de euro.

De asemenea, un set de tacîmuri care au făcut parte din colecţia personală a lui Hitler a fost vîndut cu peste 1.000 de euro piesa.

Printre obiectele care i-au aparţinut soţiei lui Hitler, Eva Braun, s-au numărat pălării, genţi sau paltoane, dintre care cel mai scump s-a vîndut cu 6.000 de euro.

Organizarea licitaţiei a provocat reacţii de protest din partea Asociaţiei Evreilor Europeni (EJA).

Preşedintele EJA, Rabbi Menachem, a cerut principalelor partide politice din Germania să adopte legi care să interzică vînzarea publică a obiectelor de acest gen. El a afirmat totodată că vînzătorii ar trebui să divulge numele cumpărătorilor, astfel încît acestea să poată fi păstrate pe listele guvernului în interesul siguranţei publice.

Managerul Hermann Historica, Bernhard Pacher, a răspuns că majoritatea cumpărătorilor sînt muzee, colecţii naţionale şi colecţionari privaţi cu un interes academic în legătură cu această epocă.

Casa de licitaţii nu este în măsură să judece ce au făcut cumpărătorii cu obiectele naziste, a spus el, însă a adăugat că "depinde de noi să prevenim ca persoane nepotrivite să ajungă la ele".

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?