Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Lituania a construit primele segmente ale unui zid la granița cu Belarus

5 noi. 2021,, 09:00   Externe
2364 0

Lituania a construit primele segmente ale unui zid de oțel, ridicat la granița cu Belarus, după ce migranți din Orientul Mijlociu și din alte zone au început să intre pe teritoriul lituanian dinspre Belarus, în acest an, transmite Noi.md cu referire la radiochisinau.md.

Uniunea Europeană acuză Belarusul de încurajarea deliberată a migranților de a intra în statele UE Polonia, Lituania și Letonia prin teritoriul belarus, în tentativa de a exercita presiuni asupra blocului comunitar.

Belarus a negat în mod repetat aceste acuzații, însă președintele Aleksandr Lukașenko a declarat că țara sa nu îi va mai opri pe migranți, întrucît sancțiunile aplicate de UE au contribuit la epuizarea resurselor destinate imigrației.

Toate cele trei state UE au amplasat sîrmă ghimpată la graniță, pentru a-i opri pe migranți.

Săptămîna trecută, Lituania a început să monteze primele segmente ale unui gard de oțel de 3,4 metri înălțime, deasupra căruia a fost amplasat un strat de 0,6 metri de sîrmă ghimpată.


"Probabil că este imposibil să construim un obstacol imposibil de traversat, așa că, în opinia mea, și această barieră poate fi trecută. Însă traversarea ar dura mult și vom putea să reacționăm", a declarat Virgilijus Raugale, directorul serviciului vamal din sudul Lituaniei.

Lituania a alocat 152 de milioane de euro pentru construirea a 500 de kilometri de zid, pînă în septembrie 2022. Zidul este întărit cu sîrmă ghimpată în formă de arc, pe o înălțime de trei metri și cu echipament de monitorizare video.

Peste 4.000 de migranți au intrat în Lituania din Belarus în acest an, pînă în luna august, cînd țara a recurs la trimiterea înapoi în Belarus a celei mai mari părți a migranților sosiți.

Potrivit serviciului vamal, peste 5.600 de migranți au fost împiedicați să intre în țară de atunci, inclusiv 2.300, care au vrut să traverseze granița în octombrie.

Între timp, Ministerul de Externe al Poloniei a anunțat, joi, că soldații belaruși au amenințat cu deschiderea focului asupra trupelor poloneze de peste graniță, în ceea ce a calificat drept o tentativă de a agrava criza imigrației, de la frontiera comună.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?