Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Lavrov: ‘Suspendarea Tratatului INF nu înseamnă un nou război rece!’

4 feb. 2019,, 13:29   Externe
2171 1

Ministrul rus al afacerilor externe, Serghei Lavrov, a exclus posibilitatea declanşării unui nou război rece, după anunţul de vineri al SUA de retragere din INF (Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare, 1987), urmat, sîmbătă, de o decizie similară a Rusiei, transmit, luni, EFE şi Reuters, potrivit agerpres.

Într-un discurs adresat studenţilor de la o universitate din Bişkek, şeful diplomaţiei ruse a estimat că a început o nouă eră, „în care SUA au decis să elimine sistemul de control al armelor, sistemul de limitare al armelor strategice ofensive”, şi a apreciat că acest fapt este unul „trist”.

Serghei Lavrov a adăugat că Moscova nu intenţionează să participe la o cursă a înarmărilor „care a caracterizat războiul rece”, dar va „reacţiona la ameninţările” care ar putea apărea în urma ieşirii SUA din INF „prin metode tehnico-militare”. Cu toate acestea, oficialul rus a subliniat că Rusia nu închide uşa negocierilor viitoare şi că toate iniţiativele din domeniul controlului armelor „se află încă pe masă”.

„Dar nu vom alerga după partenerii noştri occidentali, pentru a le reaminti”, a ţinut el să precizeze.

La 1 februarie, SUA au anunţat retragerea unilaterală din INF, reproşînd Rusiei că încalcă acest acord încheiat în 1987, iar Rusia a răspuns la 2 februarie, adoptînd o decizie similară.


Preşedintele rus Vladimir Putin a exclus posibilitatea ca ţara sa să se lase antrenată într-o cursă a înarmării costisitoare cu Statele Unite, dar a autorizat dezvoltarea de arme care au fost interzise pînă acum de acordul din 1987, considerat unul dintre pilonii securităţii strategice mondiale.

Teoretic, atît SUA, cît şi Rusia pot încă salva INF, deoarece procesul de retragere completă va dura şase luni, însă liderul rus a anunţat sîmbătă că nu va începe negocierile cu SUA pînă cînd nu va constata că omologul său este pregătit „să poarte un dialog consistent şi în condiţii de egalitate”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?