Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Lavrov, spune cum poate fi îmbunătățită situaţia din Siria

23 ian. 2018,, 15:21   Externe
2339 1

Situaţia umanitară din provinciile siriene Idlib şi Ghouta de Est se va îmbunătăţi substanţial odată ce Statele Unite vor începe cu adevărat lupta împotriva grupării teroriste Frontul al-Nusra, a declarat luni ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, relatează site-ul agenţiei Tass.

În cadrul unei întrevederi la Moscova cu o delegaţie a opoziţiei siriene, Serghei Lavrov şi-a manifestat îngrijorarea cu privire la criza din regiune.

"Am atras atenţia de cîteva luni că suburbiile Damascului, inclusiv teritoriul ambasadei Rusiei, sînt ţintele unor atacuri din Ghouta de Est. Dar cel mai important aspect este că teroriştii Jabhat al-Nusra continuă să se simtă ca acasă în Ghouta de Est şi Idlib. Partenerii voştri vestici, inclusiv membrii coaliţiei conduse de SUA, continuă să cruţe Frontul al-Nusra. Acest lucru se întîmplă de mai mulţi ani. Dacă ar fi rezolvată problema cu al-Nusra, cu un front cu adevărat consolidat, inclusiv prin confruntări din partea coaliţiei conduse de SUA, sînt convins că situaţia umanitară din Idlib şi Ghouta de Est ar fi diferită, mult mai bună", a spus Lavrov.

În luna decembrie a anului trecut, Pentagonul a anunţat că operaţiunile militare americane în Siria vor continua. Colonelul Robert Manning, purtătorul de cuvînt al Pentagonului, a declarat că "regimul sirian şi acţiunile Rusiei au demonstrat pînă acum că lupta împotriva Stat Islamic şi a altor grupări extremiste violente, cum ar fi Frontul Nusra şi Al-Qaida, nu este principala lor prioritate".

Frontul al-Nusra sau Jabhat al-Nusra este o miliţie jihadistă sunnită care luptă împotriva forţelor guvernamentale siriene, cu scopul declarat de a înfiinţa un stat islamist în Siria. Gruparea este aripa siriană a organizaţiei teroriste Al-Qaida, operînd de asemenea şi în Libanul vecin. Frontul al-Nusra a fost desemnat organizaţie teroristă de către state precum Statele Unite şi Rusia, dar şi de către Consiliul de Securitate al ONU.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?