Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Lavrov îndeamnă Azerbaidjanul și Armenia să stabilească un dialog politic

12 oct. 2020,, 15:18   Externe
3355 1

Tergiversarea reluării procesului de negocieri între părțile participante la conflictul din Nagorno-Karabah ar fi incorectă. Acest lucru a fost declarat luni de către ministrul Afacerilor Externe al FR, Serghei Lavrov, în cadrul unei conferințe de presă comune cu șeful MAE al Armeniei, Zograb Mnațkanean.

„[În cadrul negocierilor noi] am efectuat un schimb de opinii cu privire la faptul cum să ne mișcăm înainte. Acest lucru nu înseamnă că toate problemele vor fi soluționate rapid și în același timp. Noi înțelegem că este nevoie de un proces, dar considerăm că ar fi incorect să se tergiverseze reluarea procesului politic de negocieri”, a spus el, informează tass.ru.

Potrivit ministrului, Rusia se așteaptă ca deciziile privind situația din Nagorno-Karabah, adoptate ca urmare a discuțiilor trilaterale dintre miniștrii de externe ai Rusiei, Azerbaidjanului și Armeniei, să fie puse în aplicare de ambele părți.

„În perioada 9-10 octombrie aici [la Moscova] a avut loc ședința noastră, care a făcut posibilă ajungerea la un acord, publicat, difuzat în ONU și OSCE. Și ne așteptăm ca deciziile luate să fie puse în aplicare cu strictețe de ambele părți. Am discutat acest lucru astăzi în detaliu”, a spus Lavrov.

Ministrul a adăugat că șeful MAE al Armeniei l-a informat de intenția sa de a discuta situația din Nagorno-Karabah luni, în cadrul unei întrevederi cu copreședinții Grupului OSCE Minsk (Franța, SUA, Rusia). „După cum ne-au informat prietenii noștri armeni, astăzi în cadrul întrevederii ministrului Mnațakanean cu copreședinții Grupului OSCE Minsk vom discuta cum vom merge mai departe”, a spus el.


Lavrov a mai spus că Rusia va continua să se angajeze activ în soluționarea situației din Nagorno-Karabah.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?