Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

La Viena va apărea primul parc cu distanţare socială

11 mai. 2020,, 00:01   Externe
2248 0

Pini, mesteceni și garduri vii. Oamenii se vor putea auzi, însă nu se vor putea vedea, sau atinge unul de altul: vor intra distanțați prin porţi diferite, după care vor pătrunde într-o rețea labirintică de alei verzi, bine delimitate între ele.

În vremea coronavirusului, se fac mii de proiecte pentru a relua, cel puțin parțial, viața întreruptă în urmă cu aproximativ două luni. Printre numeroasele probleme examinate, se află şi cea a parcurilor. Vom reveni să ne bucurăm în linişte de spaţiile publice în aer liber? Şi cum vom face acest lucru?

Viena, renumită pentru parcurile sale splendide, printre cele mai frumoase din Europa şi considerată de ani de zile unul dintre orașele în care se trăiește cel mai bine din lume, vine cu o soluţie în acest sens. O capitală îngrijită în cele mai mici detalii în care vara trecută, cu scopul de a îmbunătăți felul în care este perceput serviciul public, municipalitatea s-a gîndit să parfumeze metroul cu esenţe aromate, scrie go4media.ro.

Soluția vieneză pentru persoanele care vor să se bucure de vegetație în liniște și securitate se numește „’Parc de la Distance’,” și va fi primul parc din lume născut din distanțarea socială. Proiectul a fost propus de studioul austriac Precht, care a experimentat întotdeauna soluțiile bio și verzi şi care, pornind de la limitările impuse, a proiectat o grădină publică deschisă tuturor, unde nu există riscul de adunări sau contacte, dar în care orice persoană se poate bucura de natură. Inspirat de grădinile în stil baroc, precum Versailles, noul parc urmărește modelele celor mai comune labirinturi, cu garduri înalte și dense sculptate pentru a crea geometrii care se înfășoară în jurul lor creînd o spirală. Gardurile vii care vor delimita cărările individuale vor avea aproximativ doi metri înălțime și un metru și jumătate lățime, iar pasarelele, realizate din granit roșu, vor garanta vizitatorilor dornici de plimbări solitare o distanță de cel puțin doi metri unul de altul. Între aleile mărginite de copaci și flori parfumate, vizitatorii vor putea parcurge 6-700 de metri singuri, sau alături de proprii parteneri.

„După începerea pandemiei ne-am întrebat: cum ar arăta un parc? Cum ar funcționa dacă ar adopta regulile distanțării sociale? Ce lecție vom învăţa după ce vom trece de toate acestea?”, explică Chris Precht. „Acest parc este conceput pentru a crea o distanță fizică sigură între vizitatorii săi. După pandemie, parcul va rămîne util, putînd fi folosit de oricine doreşte să scape puţin de haosul orașului și să se izoleze un timp”.


Grădina este încă în stadiul de planificare, nu există o dată de predare, însă parcul ar trebui să fie gata pînă la sfîrșitul anului. Cu toate acestea, Viena nu este singurul oraș care încearcă să găsească măsuri pentru a asigura distanțarea socială în contextul relaxării cetățenilor. Copenhaga, de exemplu, ia în considerare crearea unui nou port, structurat ca un arhipelag alcătuit din insule artificiale. Numit Parkipelago, acesta va fi alcătuit din mai multe debarcadere construite pentru comunitate, tot în numele distanțării sociale, constînd dintr-o serie de platforme plutitoare, în apropierea coastei, unde ambarcaţiunile vor pot ancora. Fiecare debarcader va fi plin de verdeață, plante și copaci, o bancă și o masă, unde vizitatorii se vor putea opri în timpul zilei pentru a pescui, pentru a face un picnic cu membrii familiei, sau a înota. Iar seara, pot admiră stelele, găsind timp și spațiu pentru sine. În așteptarea de a se reveni, cît mai curînd, la stilul de viaţă de dinainte.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?