Transnistria stiri: 1392
Eurovision stiri: 502

La negocierile cu Zelenski, Putin a citat dintr-o poezie pentru copii (VIDEO)

10 dec. 2019,, 09:40   Externe
6252 8

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a citat vestita poezie pentru copii de Serghei Mihalkov drept răspuns la întrebarea privind gazele, adresată liderului Ucrainei, Vladimir Zeleski.

Jurnaliștii l-au întrebat pe Președintele Ucrainei dacă subiectul gazelor a fost abordat în cadrul negocierilor și acesta a răspuns că liderii țărilor într-adevăr au ridicat această întrebare.

”Am discutat acest lucru în cadrul unei întrevederi bilaterale. Mie îmi pare că am deblocat acest subiect. Iar la nivelul consilierilor va fi discutat volumul, formatul, prețu”, a declarat Zelenski.

Ulterior, acest subiect a fost continuat de liderul rus care a răspuns omologului său într-o formă neobișnuită.

”Vă amintiți despre poezia pentru copii: „Iar noi avem gaz în apartament, dar voi?” ("А у нас в квартире газ, а у вас?"). Și voi veți avea. Și s-ar putea să fie cu 25 la sută mai ieftin dacă vom ajunge la o înțelegere în ceea ce privește munca comună și onestă”, a specificat Putin.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?