Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

La mare în Grecia. Cînd va fi redeschis sectorul turismului

9 mar. 2021,, 20:30   Externe
2688 6

Grecia plănuiește ca pînă la finalul lunii martie să ridice restricțiile impuse de pandemie din sectorul vînzărilor cu amănuntul și să redeschidă școlile. Totodată, guvernul de la Atena a anunțat că va începe redeschiderea sectorului turistic înaintea sezonului de vară, cel mai probabil în luna mai, transmite Reuters.

Anunțul a fost făcut luni de purtătoarea de cuvînt a guvernului de la Atena, Aristotelia Peloni, care a subliniat însă că decizia finală va depinde de datele privind evoluția situației epidemiologice, scrie publika.md.

Astfel, guvernul de la Atena speră ca pe măsură ce campania de vaccinare progresează, să poată permită deschiderea teraselor în luna aprilie și să repornească turismul începînd cu luna mai. Sectorul turistic generează 20% din PIB-ul Greciei și angajează una din cinci persoane din această țară.

Totodată, ministrul de Finanțe grec Christos Staikouras a declarat luni, în timpul unui interviu la radio, că scenariul de bază al executivului vizează redeschiderea economiei începînd cu 22 martie.

Grecia, care a înregistrat 6.758 de decese cauzate de Covid-19, a fost forțată recent să extindă măsurile de carantină din zona metropolitană Atena pînă pe 16 martie din cauza creșterii numărului de cazuri, însă Peloni susține că există motive de speranță.


„Încă avem cîteva zile dificile în fața noastră. Dar sîntem pe ultima sută de metri a acestei curse”, a afirmat purtătoarea de cuvînt.

În total Grecia a raportat 205.120 de contagieri cu SARS-CoV-2 de la depistarea primului său caz în urmă cu un an.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?