Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

La doi ani de la prăbuşire, italienii inaugurează Podul Genova San Giorgio

4 aug. 2020,, 19:31   Externe
3650 0

La doi ani distanţă de la prăbuşirea podului Morandi de la Genova - care a făcut 43 de victime - în Italia este inaugurat astăzi Podul Genova San Giorgio. Noul viaduct este un nod esenţial pentru legăturile cu Franţa, cu portul Genova şi cu zonele limitrofe.

Acum aproape doi ani Podul autostradal Morandi din Genova se prăbuşea din senin, făcînd 43 de victime. “O tragedie care putea fi evitată", spun rudele victimelor care aşteaptă încă răspunsuri şi nu participa la inaugurarea noului pod San Giorgio, acceptînd doar o întîlnire cu preşedintele Republicii Sergio Mattarella, invitat special. Din respect pentru victime, ceremonia de inaugurare , programată pentru ora 18.30 va fi una sobră, dar cu mare încărcătură emoţională pentru locuitorii oraşului , reşedinţa a regiunii Liguria. Genova îşi recapătă acum rolul de mare oraş portuar şi comercial, prin darea în folosinţă a noului viaduct autostradal, punct esenţial în legăturile cu Franţa, portul Genova şi zonele limitrofe, notează RFI.

În plină pandemie de coronavirus, Italia inaugurează un pod la care s-a lucrat aproape doi ani şi al cărui şantier nu a fost închis nici măcar în perioada de carantină, cînd mai toate activităţile au fost oprite. Un pod, proiectat de arhictectul Renzo Piano şi la care au lucrat peste 800 de persoane. Podul Genova San Giorgio în valoare de 202 milioane de euro este considerat şi unul foarte scump, iar presa din peninsulă nu ezită să scrie că preţul pentru un metru pătrat este dublu faţă de medie. Este un viaduct autostradal important, deasupra torentului Polcevera, lung de1.067 de metri, alcătuit din oţel şi beton, cu 18 piloni şi cu o înălţime de 40 de metri. Inaugurarea podului este şi un moment de mîndrie naţională, marcat de prezenţa a 500 de persoane cu importante funcţii în stat şi nu în ultimul rînd de spectacolul oferit pe cer al proiectării culorilor drapelului naţional de către Frecce Tricolore, patrula acrobatică naţională a Aviaţiei Militare Italiene.

Podul va fi deschis publicului, miercuri ,5 august. Este o construcţie care face legătura între regiuni, tot aşa cum face legătura între trecut şi viitor care aşteaptă clarificări atît din punctul de vedere a atribuirii unei responsabilităţi privind prăbuşirea vechiului pod, cît şi a viitoarei administrări. Pînă în prezent nu există vinovaţi, doar 72 de persoane anchetate, de la directori din cadrul Societăţii “Autostrade per Italia” sau din ministerul transporturilor. Spre stupoarea multora, noul pod va fi administrat de aceeaşi Societate pentru Autostrăzi, cea care administra şi vechiul pod.

Ministrul Transporturilor, Paola de Micheli, a trimis o scrisoare primarului din Genova, Marco Bucci, prin care anunţă că administrarea viaductului este în grija Societăţii Autostrăzi pentru Italia, aşa cum prevede Convenţia din 2007 care reglementează raporturile între Statul Italian şi Societatea controlată de familia Benetton. Presa italiană notează că inaugurarea Podului San Giorgio se face în absenţa unui acord aşteptat de doi ani de la tragedie între Guvernul de la Roma şi familia Benetton în încercarea statului de a prelua administrarea Autostrăzilor din Italia.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?