Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Kremlinul știe ce vrea de la viitorul președinte al Ucrainei

19 apr. 2019,, 14:19   Externe
2411 0

Viitorul președinte ales al Ucrainei nu va trebui să urmărească încheierea unor acorduri cu Rusia, ci va trebui să dezvolte relații bilaterale benefice cu Rusia, pentru binele celor două țări, a declarat vineri Dimitri Peskov, purtătorul de cuvînt de la Kremlin, citat de agenția de presă Tass, potrivit agerpres.

„Nu sînt necesare acorduri cu Vladimir Putin sau cu Moscova. Este esențial să fie dezvoltate relații bilaterale normale, benefice, bazate pe încredere reciprocă, cooperare și acțiuni în interesul cetățenilor ruși și ucrainieni”, a declarat Peskov.

Actorul de comedie Volodimir Zelenski, care joacă rolul unui președinte într-un serial de televiziune, este favorit în cursa pentru funcția de președinte al Ucrainei, conform unui sondaj publicat joi și citat de agenția de presă Reuters.

Sondajul, realizat de organizația Reiting, arată faptul că Zelenski ar putea obține 57,9% dintre voturi, în timp ce actualul președinte, Petro Poroșenko, ar urma să obțină doar 21,7% dintre voturi.

Turul doi al scrutinului prezidenţial din Ucraina este programat pe 21 aprilie.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?