X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Kanye West a construit case inspirate din „Războiul Stelelor”, pentru persoanele fără adăpost

18 sep. 2019,, 23:30   Externe
2913 0

Kanye West a trecut, recent, printr-o experiență neplăcută după ce a construit case inspirate din „Războiul Stelelor”, pentru persoanele fără adăpost.

Ceea ce părea a fi inițial un gest umanitar, pe proprietatea sa din Calabasasa, California, s-a descoperit a fi un proiect realizat fără autorizație de construcție. Mai mult, vecinii săi s-au plâns de zgomotul și praful făcut de muncitori, toată vara, mai ales că aceștia munceau inclusiv duminica. În urma unui control al Departamentul de Lucrări Publice din orașul Los Angeles, s-a descoperit că artistul nu avea acte în regulă.

Totuși, i s-a acordat un termen de 45 de zile ca să intre în legalitate, în caz contrar să demoleze construcțiile. Ceea ce a și făcut! A preferat să demoleze recent trei cupole, din cele patru, cnostruite pe proprietatea sa de 121 de hectare din Calabasas, California, potrivit TMZ.

Kanye West Era vorba despre o colecție de movile futuriste acoperite de o grilă ordonată de șipci de lemn. Cupolele au fost inspirate de „Războiul stelelor”, în special așezările de pe planeta deșertului Tatooine.

Potrivit sursei citate, locuințele lui West ar fi trebuit să fie structuri temporare (sunt prototipuri, până la urmă), dar un inspector în construcții din Los Angeles a pus problema faptului că acestea au fost construite pe o bază de beton, ceea ce a semnalat că acestea pot fi permanente.


Nu se știe daca artistul a abandonat ideea sau mută construcțiile în altă parte, dar cert este că acum trebuie să o ia de la zero cu proiectul său de suflet. Recent, West a achiziționat recent o fermă de 14 milioane de dolari în Wyoming, ceea ce i-ar putea oferi mai mult spațiu și mai puține reglementări, dacă ar încerca un proiect similar acolo.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?