Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Johnson și Biden au semnat o nouă Cartă a Atlanticului pentru crearea "unui viitor prosper"

11 iun. 2021,, 10:30   Externe
2780 1

Primul ministru britanic Boris Johnson și președintele american Joe Biden au semnat o nouă Cartă a Atlanticului în orașul Carbis Bay, Cornwall, în care este stabilită viziunea părților pentru un "viitor mai pașnic și mai prosper". Acest document, alcătuit din opt puncte, a fost distribuit de cancelaria șefului guvernului britanic.

În mesaj se menționează faptul că noul document a fost inspirat de la Carta Atlanticului din 1941, semnat de prim-ministrul britanic Winston Churchill (1874-1965) și al 32-lea președinte american Franklin Roosevelt (1882-1945), în care au fost puse bazele unui viitor după cel de-al doilea război mondial.


"În primul rând, intenționăm să apărăm principiile, valorile și instituțiile democrației și ale societăților deschise care definesc puterea noastră ca state și alianțe. Trebuie să ne asigurăm că democrațiile, începînd cu noi înșine, pot face față celor mai importante provocări ale timpului nostru. Vom promova transparența, vom susține statul de drept și vom ajuta societatea civilă și mass-media independente. De asemenea, vom lupta împotriva nedreptății și inegalității și vom proteja demnitatea și drepturile umane", se afirmă în noua Cartă a Atlanticului.

De asemenea, în ea se subliniază faptul că Londra și Washingtonul "intenționează să consolideze instituțiile, legislația și normele" care sînt concepute pentru a adapta cooperarea internațională la noile provocări. În plus, fondatorii Cartei "rămîn dedicați principiilor suveranității, integrității teritoriale și soluționării pașnice a contradicțiilor". "Ne opunem implicării [în treburile interne] prin intermediul dezinformării sau altor încercări rău intenționate de a răspîndi influența, inclusiv în alegeri", se spune în document.

Carta se va angaja, de asemenea, să combată provocările moderne ale amenințărilor cibernetice și ale schimbărilor climatice și să pună capăt pandemiei coronavirusului.


În declarația semnată de Johnson și Biden se menționează, de asemenea, dorința de a "continua construirea unei economii globale incluzive, echitabile, ecologice, durabile și bazată pe reguli", actuală pentru secolul XXI. "Vom consolida stabilitatea financiară și transparența, vom lupta împotriva corupției și a fluxurilor financiare ilegale", se spune în Cartă.

Carta Atlanticului a fost semnată de președintele Franklin D. Roosevelt și de prim-ministru Winston Churchill la 14 august 1941, și prezenta obiectivele după cel de-al doilea război mondial. Biroul lui Johnson a descris Carta din 1941 ca „una dintre cele mai mari reușite ale relațiilor dintre Marea Britanie și SUA și a făcut mai mult decît orice alt acord pentru a forma ordinea mondială, ducînd direct la crearea ONU și NATO”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?