X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Joe Biden a dat comentariu referitor la retragerea din Afganistan

17 aug. 2021,, 13:31   Externe
2829 5

Președintele SUA, Joe Biden, și-a justificat, luni, decizia de retragere a trupelor din Afganistan.

"De la început, misiunea noastră în Afganistan nu a fost să construim o națiune unită, ci să ținem teroriștii la distanță de teritoriul național, ceea ce am reușit" a spus Biden.

„Ne-am concentrat pe amenințările care existau la adresa noastră. Acum, acele amenințări sînt în alte parte”, a punctat șeful Casei Albe, transmite Noi.md cu referire la radiochisinau.md.

Biden, a blamat lașitatea trupelor guvernamentale afgane, arătînd că aveau mijloace de luptă superioare talibanilor. SUA le-au înzestrat inclusiv cu o forță aeriană, ceea ce talibanii nu au, a menționat președintele. „Dar n-au vrut să lupte pentru viitorul lor”, a adăugat el, deși președintele Ghani îi dăduse asigurări în acest sens.

„Am cheltuit peste 1.000 de miliarde de dolari. Am antrenat o forță militară afgană de aproximativ 300.000 de oameni, incredibil de bine echipată. O forță mai mare ca mărime decît forțele militare ale multora dintre aliații noștri din NATO. Le-am oferit toate pîrghiile de care ar putea avea nevoie. Le-am plătit salariile, am asigurat întreținerea forțelor aeriene, ceea ce talibanii nu au”, a arătat Biden.

„Le-am dat toate șansele să își determine propriul viitor. Nu am putut să le oferim însă și voința de a lupta pentru acel viitor. Există cîteva unități și soldați afgani foarte curajoși și capabili din forțele speciale, dar dacă Afganistanul nu este capabil să opună acum o rezistență reală talibanilor, nu vor fi șanse nici într-un an, nici în cinci ani sau în 20 de ani de prezență americană acolo”, a adăugat șeful Casei Albe.

Dacă am fi continuat să ne menținem trupele acolo nu ar fi fost nicio diferență, susține Biden. „Îmi apăr ferm decizia”, a spus el, subliniind că niciodată nu ar fi fost un timp potrivit pentru retragere. Ceea ce se întîmplă acum în Afganistan este dovada tristă că stabilizarea unei țări nu se poate face prin forță militară, a declarat președintele american.

„Scenele pe care le vedem în Afganistan sînt sfîșietoare, în special pentru veteranii noștri, pentru diplomații noștri, pentru lucrătorii umanitari, pentru oricine a petrecut timp pe teren lucrînd pentru a sprijini poporul afgan”, a recunoscut Biden. „Pentru cei care i-au pierdut pe cei dragi în Afganistan și pentru americanii care au luptat și au servit țara noastră în Afganistan”, a continuat Biden.

Pe de altă parte, Biden a reamintit că decizia de retragere a fost luată de fosta administrație Trump, care a ajuns la un acord cu talibanii prin care a redus prezența americană de la 15.500 de oameni la 2.500 de soldați.

Misiunea asupra căreia SUA se vor concentra în perioada următoare este evacuarea în siguranță a cetățenilor americani și a aliaților lor. Biden a subliniat că aeroportul din Kabul este sub controlul american și că trimite 6.000 de soldați ca întăriri. „Talibanii știu că dacă ne atacă, răspunsul nostru va fi rapid și în forță”, a dat asigurări Biden.

„Vom continua să sprijinim poporul afgan. Vom face demersuri prin diplomația noastră, cu influența noastră internațională și vom acorda ajutor umanitar. Vom continua să facem presiuni pentru a preveni violența și instabilitatea. Vom continua să ne exprimăm în favoarea drepturilor fundamentale ale poporului afgan, ale femeilor și fetelor, așa cum ne exprimăm în întreaga lume.”, a declarat președintele.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?