X 
Transnistria stiri: 1405
Eurovision stiri: 504

Japonia vrea un tratat de pace cu Rusia

16 noi. 2018,, 23:00   Externe
3051 1

Premierul nipon Shinzo Abe a declarat vineri că este hotărît să ducă la bun sfîrşit negocierile pentru un tratat de pace cu Rusia, în parteneriat cu preşedintele rus Vladimir Putin, transmite Kyodo, potrivi Agerpres.

Abe a făcut aceste declarații în cursul unei vizite în Australia, la două zile după ce s-a înțeles cu Putin, în timpul summitului ASEAN de la Singapore, ca tratativele să aibă la bază declaraţia comună din 1956, prin care URSS se angaja să cedeze suveranitatea a două insule disputate din Pacific după încheierea unui tratat de pace care să pună oficial capăt conflictului care le-a opus în al doilea război mondial.

Premierul japonez a dat asigurări că acordul de a accelera negocierile cu Rusia pe baza declaraţiei din 1956 nu contrazice politica guvernului de la Tokyo de a reglementa statutul insulelor disputate înainte de semnarea unui tratat de pace.

În septembrie, Vladimir Putin a provocat surpriză propunînd Japoniei să întoarcă pagina celui de-al doilea război mondial prin semnarea unui tratat de pace pînă la sfîrşitul acestui an „fără condiţii prealabile", a cărui încheiere nu a fost posibilă pînă acum din cauza disputei teritoriale între cele două state legate de insulele din Pacific.

Cele patru insule disputate din arhipelagul Kurilelor de Sud (denumite „Teritoriile de Nord" de către Japonia - Etorofu, Kunashiri, Shikotan şi Habomai) au anexate la sfîrşitul celui de-al Doilea Război Mondial de către Uniunea Sovietică şi fac parte în prezent din regiunea rusă Sahalin.

Pe de altă parte, tot vineri, în cadrul vizitei sale în Australia, Shinzo Abe a devenit primul lider nipon care vizitează oraşul Darwin, bombardat intens de Japonia în cel de-al doilea război mondial. Shinzo Abe a depus o jerbă la memorialul ridicat în portul atacat de sute aeronave japoneze în februarie 1942. 242 de oameni au murit în acele raiduri.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?