Ministrul agriculturii, Taku Eto, a declarat presei că guvernul va debloca şi va pune pe piaţă 210.000 de tone de orez din rezervele sale de un milion de tone.
"Dorim cu orice preţ să îmbunătăţim această situaţie de stagnare în distribuţia" orezului, a afirmat el, notează Noi.md cu referire la stiripesurse.ro.
Recolta din 2023 (consumată anul trecut) a fost penalizată de temperaturile ridicate, reducînd oferta. Iar, în faţa unei cereri mai puternice şi pe fondul unor perturbări importante în circuitele de distribuţie, preţul orezului a crescut în vara lui 2024.A continuat să crească în lunile următoare: preţurile orezului s-au majorat cu 64,5% în decembrie pe parcursul unui an, un record după aproape jumătate de secol, potrivit datelor oficiale.
Ultimul preţ mediu de vînzare cu amănuntul al unui sac de cinci kilograme a fost de 3.688 de yeni (23 de euro), potrivit unei anchete guvernamentale din februarie, faţă de 2.023 de yeni (12,6 euro) cu un an mai devreme.
Adăuga comentariu