X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Japonia a fost zguduită de un cutremur puternic

25 iun. 2020,, 09:05   Externe
3193 0

Un cutremur cu magnitudinea 5,9 s-a produs joi în largul coastelor Japoniei, a raportat Institutul american de geofizică (USGS), fără să fie lansată alertă de tsunami, scrie AFP.

Epicentrul a fost detectat la o adîncime de 29,3 kilometri, la circa 40 de kilometri de prefectura Chiba, la est de Tokyo.

Agenţia meteorologică japoneză a evaluat magnitudinea la 6,2, precizînd pe pagina sa de internet că nu există „niciun risc de tsunami”.

Cutremurul, care s-a produs la ora locală 04.47 (miercuri, 19.47 GMT), a fost resimţit la periferia capitalei Tokyo, potrivit presei nipone, citează agerpres.

Japonia se află situată pe „Cercul de foc” al Pacificului, un arc de activitate seismică intensă care se întinde peste Asia de Sud-Est şi bazinul Pacificului.


În anul 2011, un seism cu magnitudinea 9 a zguduit nord-estul ţării, provocînd un tsunami care a devastat zonele de coastă. Circa 16.000 de persoane au fost declarate decedate în urma acestor evenimente care au condus totodată la o înlănţuire de accidente la centrala nucleară Fukushima Daiichi, situată la 220 kilometri nord-est de Tokyo.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?