Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

Italia: Purtarea măștilor în aer liber a fost anulată

28 iun. 2021,, 07:38   Externe
2718 0

Purtarea obligatorie a măștii în spații deschise a fost anulată în toată Italia. De luni, conform ordinului Ministerului Sănătății, toate regiunile trec în zona albă, care este sigură din punct de vedere al riscurilor epidemiologice.

În unele zone ale regiunii sudice Campania, autoritățile locale au amînat eliminarea purtării obligatorii a măștilor pe stradă din cauza unor focare de infecție. Președintele Institutului Superior de Sănătate, Silvio Brusaferro, a avertizat deja că, în cazul creșterii numărului de infectați, așa cum se întîmplă în alte țări, măștile vor trebui folosite din nou. În plus, purtarea lor, precum și distanța socială, rămîn obligatorii în transport, magazine, în spații închise și în mulțime, chiar și în aer liber. Este de asemenea limitat numărul de participanți la evenimente în aer liber. Astfel, în "Satul fotbalului" din centrul Romei, în fața ecranelor mari se pot aduna nu mai mult de 2 mii de suporteri. După cum au relatat organizatorii corespondentului TASS, măștile pentru ei oricum rămîn obligatorii.

Comitetul științifico-tehnic, care face recomandări Guvernului privind combaterea pandemiei, a aprobat deschiderea discotecilor. Este vorba și despre localurile în aer liber, cu un grad de ocupare de 50% din capacitatea totală. În același timp, Guvernul ar trebui să numească o dată concretă pentru deschiderea lor. Ziarul La Republica presupune că acest lucru se poate întîmpla pe 3 sau 10 iulie.

Numărul cetățenilor care au efectuat ciclul complet de vaccinare în Italia a depășit 30% din populația cu vîrsta de peste 12 ani. Autoritățile sînt îngrijorate de faptul că există persoane cu vîrsta de peste 60 de ani care nu s-au vaccinat. Toate persoanele în vîrstă sînt sfătuite să nu meargă în vacanță fără a finaliza procedura de imunizare. A început înlăturarea temporară a medicilor nevaccinați și a personalului medical. Această categorie este singura care este supusă vaccinării obligatorii.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?