Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Iranul anunţă reluarea activităţii de îmbogăţire a uraniului la Fordow

4 ian. 2021,, 14:14   Externe
4593 0

Iranul a reluat activitatea de îmbogăţire a uraniului la 20% la uzina subterană de la Fordow, un nivel de puritate care nu este autorizat, potrivit acordului internaţional încheiat în 2015 de Teheran şi marile puteri, informează Reuters, care citează agenţia de presă semioficială Mehr.


Decizia este cea mai recentă dintr-o serie de violări ale acordului internaţional de către Iran, care au început cu încălcarea înţelegerii ca răspuns la retragerea unilaterală a SUA şi la reintroducerea sancţiunilor americane contra Teheranului, transmite agerpres.ro.


''În urmă cu cîteva minute, la complexul Fordow a început procesul de producţie a uraniului îmbogăţit la 20%'', a declarat purtătorul de cuvînt al guvernului iranian, Ali Rabeie.


La 1 ianuarie, Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a anunţat că Teheranul a notificat-o despre intenţia sa de a relua activitatea de îmbogăţire la 20% a uraniului la uzina de la Fordow, care este construită în interiorul unui munte.

La 7 septembrie 2019, Iranul a anunţat instalarea unor centrifuge avansate înainte de a-şi creşte stocul de uraniu îmbogăţit, care din iulie acelaşi an depăşeşte limita (300 kg) fixată de acordul de la Viena din 2015.

Acest pact, semnat între Teheran şi marile puteri, printre care SUA, a fost denunţat în mai 2018 de preşedintele american în exerciţiu Donald Trump. De atunci, Washingtonul a reintrodus sancţiuni economice contra Iranului, în numele unei politici de ''presiune maximală'' ce are drept scop constrîngerea Teheranului să negocieze un nou acord.

Începînd din luna mai 2019, Iranul şi-a sporit stocul de uraniu îmbogăţit dincolo de limita fixată de acord şi îmbogăţeşte acest element chimic la 4,5%, nivel superior plafonului fixat (3,67%), dar încă departe de pragul necesar pentru o utilizare militară.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?