X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Iranul a emis un mandat de arestare internațional pe numele lui Trump

29 iun. 2020,, 16:48   Externe
7016 1

Un procuror iranian a anunțat că țara sa a anunțat Interpol că a emis un mandat de arestare internațional pe numele președintelui american Donald Trump.

Aceasta ar fi avut loc pentru rolul său în uciderea comandantului Qassem Soleimani, la începutul acestui an, notează g4media.ro.

Procurorul din Teheran, Ali Alqasimehr, a declarat că mandatul internațional se referă la Trump și mai mult de 30 de persoane care ar fi implicate în lovitura cu racheta lansată de o dronă în 3 ianuarie și care l-a ucis pe generalul Qassem Soleimani, comandantul forței iraniene de elită, a informat luni agenția iraniană oficială de știri (IRNA).

Soleimani, comandantul forţei iraniene de elită Quds, a fost ucis în 3 ianuarie în Irak, în urma loviturii unei rachete lansate de o dronă a Statelor Unite.

Washingtonul a susţinut că generalul era coordonatorul atacurilor miliţiilor susţinute de Iran împotriva forţelor americane din regiune.


În 8 ianuarie, Iranul a ripostat la uciderea lui Soleimani printr-un atac cu rachete asupra bazei militare irakiene Ain al-Assad, unde staţionau forţe americane.

Niciun militar din SUA nu a fost ucis sau rănit imediat, însă ulterior cîteva sute de soldaţi au fost diagnosticaţi cu leziuni cerebrale.

Justiţia din Iran a anunţat, la începutul lunii iunie, condamnarea la moarte a unui cetăţean iranian care a furnizat informaţii serviciilor secrete americane şi israeliene privind deplasările comandantului Qassem Soleimani.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?