Inundațiile au făcut prăpăt în Spania (FOTO,VIDEO)

Inundațiile au făcut prăpăt în Spania (FOTO,VIDEO)

Cel puțin cinci persoane au murit și peste 3.500 au fost evacuate din locuințe în urma inundațiilor provocate de două zile de ploi torențiale în sud-estul Spaniei.


Mai multe drumuri, căi ferate și un aeroport din Valencia, Murcia și estul Andaluciei au fost închise, sîmbătă dimineața. Mai multe mașini au fost luate de ape, cel puțin trei persoane pierzîndu-și viața în acest fel.


De asemenea, un bărbat a murit după ce a rămas blocat într-un tunel de pe o autostradă, iar un altul a fost găsit mort în satul Redovan din Valencia, după ce a plecat de acasă pe jos în cursul zilei de vineri, scrie BBC News.



În total, 74 de drumuri au fost închise, la fel şi întreaga reţea de căi ferate din Murcia, precum şi aeroportul din Murcia. Calea ferată care făcea legătura între Alicante şi două oraşe principale ale Spaniei – Madrid şi Barcelona – a fost închisă, a declarat ministrul de interne Fernando Grande Marlaska, referindu-se la inundaţii ca fiind o „situaţie dramatică”.


Cel puţin 3.000 de membri ai forţelor de ordine şi militari au fost mobilizaţi pentru operaţiunile de salvare, a mai spus el. Unele zone din sud-estul Spaniei au înregistrat cantităţi record de precipitaţii în ultimele zile.



Unii dintre cei 8.000 de locuitori ai micului oraş Redovan se luptau cu apa care le ajungea pînă la genunchi, iar alţii încercau să scoată apa din casele inundate.


Imaginile video difuzate de serviciile de urgenţă arătau salvatorii deplasîndu-se pe un jet-ski pe o autostradă inundată, precum şi maşini înghiţite de apă.



În total, peste 3.500 de persoane au fost evacuate, a anunţat Ministerul de Interne, care a precizat că şcolile au rămas închise în toată regiunea Murcia şi în mai multe localităţi din provincia Almeria.


Cetăţenii moldoveni care se confruntă cu o situaţie de urgenţă (DECESE, ACCIDENTE CU VICTIME, CALAMITĂȚI NATURALE, ALTE SITUAȚII DE EXCEPȚIE) pot apela la acest număr+34 664 598 545, în regim 24/7.


Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load