Transnistria stiri: 1422
Eurovision stiri: 505
Preşedintele stiri: 3993

Într-un oraș belgian a fost furată o statuie din bronz de 5 tone

25 noi. 2019,, 22:02   Externe
3046 0

Cîțiva români sînt suspectați de Poliția din Bruges, Belgia, că sînt autorii furtului unui grup statuar din bronz amplasat lîngă o fîntînă din piatra centrală a orașului, care era de ani de zile unul din simbolurile localității.

Potrivit brusselstimes.com, românii sînt cunoscuți de către anchetatorii belgieni ca fiind autorii mai multor furturi de metale care au fost ulterior valorificate.

Furtul a fost comis în iunie, anul trecut, iar de atunci Poliția Federală din Flandra de Vest este în căutarea hoților. Abia acum ofițerii au găsit probe puternice care îi indică pe cetățenii români.

Presa belgiană mai scrie că, în perioada în care a fost comis furtul, statuia fusese mutată într-o zonă mai puțin circulată, pînă la renovarea parcului Regele Albert I. Aceeași sursă precizează că românii ar fi comis zeci de furturi de metale în perioada mai 2018 și martie 2019, patru din ele în aceeași zonă din Bruges.

La 1 aprilie 2019, trei dintre cei 31 de membri ai bandei au fost prinși și arestați la Anvers și Bruxelles de Poliția Judiciară Federală din Flandra de Vest. La acea vreme, însă, nu existau suficiente probe legale de furtul statuilor.


Investigațiile ulterioare au arătat că românii sînt responsabili de furtul grupului de sculpturi din bronz „T Zand”. Poliția bănuiește că, imediat după furt, românii au dus statuile la un centru de metale din Olanda, unde ar fi fost topite.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?